• S&P 500 și Nasdaq sunt din nou la all time high.
  • Creșterea este alimentată de performanțele giganților tech, precum Meta și Microsoft.
  • Tesla închide ultima ședință cu +2,08% și recuperează integral minusul din 2024.

Din nou verde pentru bursele americane. Principalii indici închid toți pe plus. Iar S&P 500 bifează al 33-lea maxim istoric în 2024. Și nu e singurul. Nasdaq crește cu 0,9% și e tot la all time high.

Cine determină creșterea? Meta, care închide cu aproape +6% ultima ședință. Nici ceilalți giganți nu stau rău. Tesla închide cu +2,08 % și recuperează integral minusul din 2024.

Cât mai continuă raliul tech? Am văzut săptămâna asta previziuni și mai curajoase. S&P 500 va ajunge la 7.000 până în 2025, spune economistul șef Neil Shearing de Capital Economics. Asta ar însemnă peste +27% față de momentul actual. Motivul? Anticipează multe suprize în AI, în continuare.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Cum s-au mișcat marile companii din S&P 500?

Meta închide ultima ședință cu plus 5.87%, cu 589$ prețul acțiunii, un nou all time high în acest an. Are un plus de +52% de la începutul anului Microsoft e și la ea la un nou maxim istoric. Plus 1,47% la ultima închidere. Rămâne în topul companiilor cu 3.475 mld.$ capitalizare.

Dar să nu uităm de performanțele Tesla. E a4-a ședință cu plusuri semnificative. Are +27% în ultimele 5 zile și +1,22% de la începutul anului. De punctat: de la cel mai scăzut nivel din aprilie 2024, acțiunile Tesla au acum peste +80%.

Acum, dacă revenim puțin la optimismul din piață, așteptările analiștilor de pe Wall Street sunt ridicate. Companiile trebuie să marcheze profituri peste cele din ultimii 2 ani, dacă vor să se ridice la nivelul așteptărilor, scrie FT.

Acţiunile S&P 500 sunt aşteptate luna aceasta să raporteze o creştere anuală a profiturilor de aproape 9% în T2. Dar situația nu e roz peste tot. Acțiunile marilor bănci sunt pe minus. BofA închide ultima ședință cu -1,20%, JPMorgan are -1,33%, iar Wells Fargo are -1,71%. Analiștii spun că ratele dobânzilor și mediul economic incert pot duce la scăderi și mai mari pentru bănci.