Banca Naţională a Elveţiei monitorizează îndeaproape situaţia gigantului chinez Evergrande, a declarat preşedintele instituţiei, Thomas Jordan, sugerând că datoriile grupului imobiliar ar prezenta o serie de riscuri asupra sistemului financiar din a doua economie a lumii, conform Reuters.

„Nu este corect să fim alarmişti, însă nu putem spune că este o mică problemă locală. Am văzut de-a lungul timpului că unele schimbări relativ mici au tulburat brusc pieţele financiare şi au declanşat corecţii majore. Vom urmări cu atenţia problema, aşa cum vor face şi alte bănci centrale”, spune Jordan.

Până acum, băncile elveţiene nu au tras niciun semnal de alarmă cu privire la expunerea pe care o au vis-a-vis de Evergrande.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Un potenţial scenariu ar fi „segregarea faţă de grup a celorlalte companii pentru a se asigura că este materializată valoarea activelor, fluxul de cash fiind folosit doar pentru dezvoltarea proiectelor”, potrivit instituţiei bancare UBS.

Între timp, Barclays Capital, a doua cea mai mare bancă din Regatul Unit, a menţionat că prăbuşirea dezvoltatorului imobiliar nu reprezintă un aşa-numit „moment Lehman”, ce a marcat o criză de o magnitudine complet diferită.

La sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de ieri, acţiunile listate de Evergrande în Hong Kong au crescut cu peste 17%, în timp ce indicele bursier Hang Seng a înregistrat un plus de aproape 1,2%. Totuşi, compania şi indicele de referinţă sunt pe minus cu 81% şi, respectiv, 10,8% de la începutul anului.