Fondul Proprietatea (FP) a analizat impactul asupra evaluării participaţiei de 19,94% în Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, şi a actualizat-o la 11,26 de miliarde de lei, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti.
Advertisment
Decizia a fost luată în contextul actual al pieţei de energie şi al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 153 din 11 noiembrie 2022, care instituie mecanismul pentru achiziţia centralizată de energie electrică, prin plafonarea veniturilor de pe piaţă ale producătorilor de energie electrică.
Spre comparaţie, la finele lunii septembrie FP îşi evalua participaţia la Hidroelectrica la 12,1 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că impactul ultimelor două luni este de 855,8 milioane de lei. Impactul asupra Valorii Activului Net (VAN) generat de actualizarea evaluării este astfel de 5,29%.
Titlurile zilei
„Utilizând metodologia din ultimul raport de evaluare întocmit de KPMG România au fost actualizaţi principalii indicatori: evoluţia multiplilor de piaţă, EBITDA, poziţia netă de numerar conform informaţiilor financiare ale companiei. De asemenea, indicatorii din evaluare includ o ajustare pentru a reflecta evaluarea iniţială a impactului datorat legislaţiei nou emise privind piaţa energiei”, se arată în raport.
Pentru calculul valorii activului net al Fondului Proprietatea la 30 noiembrie 2022, metoda de evaluare utilizată pentru evaluarea investiţiei în Hidroelectrica a fost actualizată de la Valoare justă/acţiune (Valoare pe baza raportului de evaluare la 31 iulie 2022) la Valoare justă/acţiune (Valoare pe baza raportului de evaluare la 31 iulie 2022 prin aplicarea metodei de piaţă bazată pe multiplul de EBITDA derivat din analiza companiilor comparabile cotate pe piaţa de capital, ajustată cu principalii indicatori la 30 octombrie 2022 (multipli de piaţă, EBITDA, poziţia netă de numerar conform informaţiilor financiare ale companiei) şi modificări de reglementare relevante la data de raportare.
Activul net al FP a scăzut astfel de la 15,4 miliarde de lei la finele lunii septembrie la 14,6 miliarde de lei la finele lunii noiembrie. În aceeaşi perioadă, activul total a scăzut de la 15,5 miliarde de lei la 14,7 miliarde de lei.
Hidroelectrica este cea mai mare deţinere din portofoliul FP, reprezentând 76,93% din VAN. Aceasta era urmată de participaţia de 2,8% în OMV Petrom, care reprezenta 5,62% din VAN, dar care însă a fost vândută într-o tranzacţie fulger de 764 de milioane de lei la jumătatea acestei luni, FP ieşind astfel din acţionariatul unicului producător local de petrol şi gaze.
Fondul Proprietatea are 12,2 miliarde de lei capitalizare, iar printre cei mai mari acţionari se numără The Bank of New York Mellon (13,75%), Fondurile de Pensii Private NN (11,24%), fondurile Silver Point Capital (8,81%), Ministerul Finanţelor (5,97%) şi Fondurile de Pensii Private Allianz-Ţiriac (5,05%).
Acţiunile FP se tranzacţionează în scădere cu 1,2% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 2,2 miliarde de lei, respectiv în urcare cu 0,8% în ultimele şase luni, pe tranzacţii de 1,7 miliarde de lei, conform datelor BVB.
Fondul Proprietatea a încheiat primele nouă luni din 2022 cu un profit net de 3,5 miliarde de lei, în urcare cu 13,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul financiar trimestrial publicat la BVB.
Hidroelectrica, „perla” energiei româneşti, a terminat primele nouă luni ale anului cu un profit net 3,5 mld. lei, cu 37% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, la venituri de 6,8 miliarde de lei, cu 47% mai mari, arată datele publicate într-un raport al Fondului Proprietatea.