Nouă hoteluri din Eforie Sud şi Eforie Nord, precum şi alte active de pe litoralul românesc, vor fi scoase la licitaţie în perioada următoare, în urma deciziei Transilvania Investments Alliance (simbol bursier TRANSI) de a-şi repoziţiona portofoliul pe care îl deţine în sectorul ospitalităţii. Propunerea va fi discutată în 29-30 noiembrie, în Adunarea Generală a Acţionarilor companiei Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră, la care fondul de investiţii deţine 78,6% din acţiuni.

În ultimul an, Transilvania Investments a derulat o amplă analiză a tuturor activelor deţinute în turism, cu scopul final de a defini strategia de investiţii pe termen lung în acest domeniu şi de a maximiza randamentul acestora, potrivit unui comunicat de presă.

Alături de echipa de consultanţi implicată, societatea de investiţii financiare (fosta SIF Transilvania) a decis concentrarea resurselor pe o parte din portofoliul actual, alte active urmând a fi scoase la vânzare sau închiriate.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Hotelurile Diana, Venus, Minerva, Jupiter, Complexul Bran Brad Bega din Eforie Nord şi Capitol şi Măgura din Eforie Sud sunt plasate pe sau în imediata apropiere a plajelor şi sunt destinate în principal turismului de familie, însumând peste 1.000 de camere cde 2,3 sau 4 stele.

„Ne dorim un proces transparent în tot ceea ce înseamnă transferul acestor active în proprietatea viitorilor investitori. În calitatea noastră de acţionari majoritari, am propus partenerilor din THR Marea Neagră implementarea unor proceduri şi termene clare, astfel încât toţi cei interesaţi să aibă acces rapid la informaţiile necesare în evaluarea unor decizii de achiziţie”, spune Radu Roşca, preşedinte executiv, Transilvania Investments.

Conform calendarului care urmează a fi discutat în AGA, toate activele propuse spre vânzare vor fi scoase la licitaţie publică nu mai târziu de 31 ianuarie 2023, pe măsură ce procedurile de evaluare vor fi finalizate.

Transilvania Investments deţine în prezent, prin companiile de turism, peste 8.000 de camere de hotel în întreaga ţară, sectorul ospitalităţii acoperind 25% din portofoliul fondului. În ultimul an, societatea a încercat să sprijine activ companiile unde este acţionar majoritar pentru a găsi resurse financiare şi umane care să îmbunătăţească procesul de eficientizare a activităţilor. Primele rezultate la nouă luni publicate de către companiile din turism arată o evoluţie pozitivă pentru anul în curs, scrie Transilvania Investments în comunicat.

Potrivit datelor BVB, acţiunile THR Marea Neagră (simbol bursier EFO) au crescut cu 8,8% în ultima săptămână şi cu 20% în ultimele 12 luni, pe tranzacţii de 40.000 de lei, respectiv 4,5 milioane de lei. Compania are o capitalizare de 116 milioane de lei.

Pe de altă parte, acţiunile TRANSI afişează evoluţii de plus 2,9% în ultima săptămână, respectiv minus 18% în ultimele 12 luni, pe rulaje de 4,2 milioane şi 30,4 milioane de lei. Societatea valorează 614 milioane de lei.

Pe 11 noiembrie, Transilvania Investments va publica rezultatele aferente primelor nouă luni din an.