O prognoză publicată recent, care vine din datele studiului Nowcasting ale Băncii Federale de Rezervă din Cleveland, arată că viitoarele valori ale indicelui prețurilor de consum din SUA vor fi probabil în creștere.
Advertisment
Nivelurile CPI au fost înregistrate în aceeași zi în care datoria națională brută a Americii a depășit 31.000 de miliarde de dolari. Raportul FED arată că e posibil ca inflația să nu fi atins vârful încă și că CPI pentru octombrie și noiembrie va crește cu 0,5%.
Am discutat subiectul cu Cristian Istrătescu, consultant în investiții.
Titlurile zilei
“FED evident că o să-și urmărească interesul. De ce aceste instituții cer? Aceste instituții în principiu sunt preocupate de țări mai sărace, de lumea a treia, sunt preocupate de restul țărilor, nu cele bogate. În contextul în care dobânzile vor crește la FED, capitalurile mari se vor duce către dolar, către bondurile americane. Se vor duce din ce în ce mai mulți bani acolo pentru că avem niște dobânzi istorice și nu uităm că avem titluri pe 10 ani, pe 20 de ani, adică avem titluri cu durată lungă și oricine își dorește să aibă în portofoliu niște titluri cu dobânzi de peste 5% la dolar, ceea ce este extrem, extrem de prețios pentru investitorii mari sau pentru fondurile mari.”, a declarat Cristian Istrătescu, consultant în investiții.