Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna iunie la 15,1%, după ce accelerase la 14,5% în mai şi la 13,8% în aprilie, arată datele INS.
Advertisment
Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate în ultimul an la mărfuri, de 17,9%, urmate de alimente, cu 14,6%, şi servicii, cu 7,8%. Cele mai mari creşteri de preţ la mărfuri față de aceeași perioadă a anului trecut, sunt înregistrate la gaze, +89%, combustibili, 41% şi energia termică, 22%, în timp ce energia electrică s-a scumpit cu 17%.
Faţă de luna mai a acestui an, în iunie preţurile de consum au crescut cu 0,8%, după majorarea cu 0,9% a preţurilor la mărfuri nealimentare, cu 0,6% la alimente şi cu 0,5% la servicii. De la începutul anului rata inflaţiei este de 10%.
Titlurile zilei
Am discutat subiectul cu Aurelian Dochia, economist.
“În următoarele luni, vom vedea valori care depășesc rata inflației pe care o cunoaștem acum de 15% și bănuiesc eu că s-ar putea discuta de 16% sau peste 16% până la sfârșitul anului. Oricum, ritmul de creștere începe să se diminueze. Asta nu înseamnă, însă, că am atins maximul și sunt mai mulți factori care ar putea să influențeze fie în direcția accelerării inflației, fie în direcția reducerii.”, a povestit Aurelian Dochia, economist.