Bursa de Valori București a deschis pe plus ședința de tranzacționare de astăzi, la ora 10 și 30 de minute indicele principal BET se aprecia cu 1,09%, BET-NG cu 1,44%, iar BET-FI se deprecia cu 0,03%. Lichiditatea medie zilnică este de 112 milioane de lei, iar capitalizarea pe segmentul principal de piață ajunge la 186 de miliarde de lei.
Advertisment
Trecem la bursele americane, unde găsim semnale mixte. Dow Jones scade cu 0,42%, Nasdaq crește cu 1,75% și S&P 500 se apreciază ușor cu 0,16%.
Mișcările importante apar pe piața commodities, unde petrolul scade cu aproximativ 10% într-o singură zi, de la 110$ la 101$ pe baril. În același interval, aurul a înregistrat o scădere de 2,5%, de la 1807 $ la 1769 $ per uncie. Iar argintul ajunge la 19,2 $ uncia, cel mai mic nivel din ultimii doi ani.
Titlurile zilei
Am discutat subiectul cu Bogdan Maioreanu, analist piețe de capital eToro.
“Am văzut, chiar la dumneavoastră în emisiune mai devreme, toate acele comentarii legate de o posibilă recesiune, de creștere a probabilității să vedem o recesiune în curând în Statele Unite și în Europa. Piețele s-au speriat de această recesiune și, având în vedere prețurile mari de la petrol din ultima vreme, au reacționat în consecință și prețul petrolului a scăzut.”, a povestit Bogdan Maioreanu, analist piețe de capital eToro.