Cel mai mare „risc de piață” este o bulă a acțiunilor AI, arata cel mai recent sondaj global al Bank of America privind administratorii de fonduri.
45% dintre investitori au menționat o bulă AI drept principalul risc, o creștere bruscă față de octombrie.
Doar 17% au menționat creșterea randamentelor obligațiunilor (anterior principala preocupare), iar 16% au menționat inflația. Pentru prima dată din 2005, majoritatea respondenților se tem că firmele investesc prea mult, determinate de boom-ul masiv al cheltuielilor de capital în domeniul AI.
Peste jumatate dintre cei care participa la sondaj, in proportie de 53%, cred acum că acțiunile AI se află deja într-o bulă. Firmele de tehnologie urmează să cheltuiască trilioane de dolari pe centre de date AI, chiar dacă randamentul veniturilor rămâne incert.
Advertisment
Este o posibila bula a A.I.-ului principalul risc din piete? Si de ce continua investitorii sa mizeze pe cei 7 magnifici in acest context? Ce spune Șerban Florea, fondator, Selective Capital, pentru Aleph Business?
”Cred că această creștere susținută a magnificent seven de vreo mai bine de 2 ani de zile începe să fie pusă la îndoială și odată cu această îndoială de sigur că apar diferite variante ale narațiunilor cu care ne-au obișnuit implementarea AI și modul în care acest lucru ne va impacta atât viața de zi cu zi, cât și în business, de sigur. Ce este interesant este că avem deja niște voci, cred eu, destul de bine avizate în ceea ce privește modul în care AI poate să influențeze din punct de vedere sistemic ceea ce se întâmplă în piața financiară și undeva în octombrie chiar Banca Angliei a avertizat explicit că o reevaluare bruscă a așteptărilor privind câștigurile viitoare din AI poate declașa reacții în lanț pe piațele financiare globale și a evidențiat acest risc ca posibil să ducă la un șoc bursier major.”