Aplicaţia de mesagerie Telegram va lansa luna aceasta un plan de abonament pentru utilizatorii săi, a declarat vineri fondatorul Pavel Durov.

Utilizatorii care vor opta pentru Telegram Premium vor avea o limită mai mare pentru chat-uri, media şi încărcarea de fişiere, a declarat Durov într-o postare pe blog, potrivit Reuters.

„Singura modalitate de a le permite celor mai pretenţioşi fani ai noştri să primească mai mult, păstrând în acelaşi timp funcţiile noastre existente gratuite, este să facem din aceste limite ridicate o opţiune plătită”, a spus el.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Aplicaţia, împreună cu instrumentul de mesagerie Signal, a înregistrat o creştere a numărului de utilizatori ca urmare a preocupărilor legate de confidenţialitate cu rivalul WhatsApp, deţinut de Meta Platforms.

Telegram are 500 de milioane de utilizatori activi lunar şi este una dintre cele mai descărcate 10 aplicaţii din lume.

Durov a declarat că abonamentul plătit este pentru a se asigura că Telegram rămâne finanţat în principal de utilizatorii săi şi nu de agenţii de publicitate.