• Românul Cornel Amariei prezintă la CES ochelarii pentru nevăzători.
  • Ochelarii de la .lumen funcționează cu sisteme avansate de A.I. robotică.
  • Sunt peste 40 de milioane de nevăzători în lume și doar 28.000 de câini ghid.

Românul Cornel Amariei, fondatorul .lumen, își duce invenția la CES, cea mai mare conferință de tehnologie din lume. Start-up-ul a dezvoltat ochelari pentru nevăzători, cu senzori și camere. De acum, pot vedea mediul înconjurător și prin vibrații. Ochelarii folosesc tehnologii avansate de A.I. și robotică.

.lumen a început ca proiect de cercetare la sfârșitul lui 2018.

Startup-ul e fondat în 2018 de Cornel Amariei, inventator, alături de Dr. Gabriel Chindriş, cercetător universitar în domeniul ingineriei electronice și Mihai Ivașcu, CEO și Fondator M3 Holdings.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Echipa .lumen are peste 50 de ingineri și designeri.

Start-up-ul are ca parteneri Bursa de Valori București, Nvidia, Intel, European Innovation Council, EY, Dassault Systèmes sau Alchemist.

.lumen a cucerit și Berlinul

.lumen a câștigat premiul MedTech în cadrul Tech Awards Gala Berlin 2023 sau „Oscarurile” tehnologiei din Germania.

În 2019, .lumen colabora și cu retaileri din industria alimentară locală, care suțin integrarea persoanelor cu dizabilități în piața muncii.

Cornel Amariei a lucrat anterior ca șef al inovației într-o mare companie de automobile și a intrat pe lista inaugurală 30 Under 30 Europe a tinerilor de top.

Planul era să ajute persoanele cu dizabilități să aibă o viață mai ușoară. Ambii lui părinți au dizabilități locomotorii.

Câinii ghizi nu mai sunt o soluție eficientă, sunt prea puțini și te costă prea mult să îi antenezi. Dresajul ajunge și la 60.000 de dolari, iar în lume există 28.000 de câini la 40 de milioane de oameni nevăzători. În mai puțin de 30 de ani, populația nevăzătoare a lumii e estimată la peste 100 de milioane.

În 2020, .lumen a atras peste 1 milion de dolari în runde de investiții și și-a triplat personalul. 

În 2021, compania a primit o finanțare în valoare de 9,3 milioane euro de la Uniunea Europeană.