Sam Altman, CEO-ul companiei OpenAI, a vorbit despre lansarea lui GPT-4, instrumentul de inteligenţă artificială care vine în completarea ChatGPT-ului. Altman spune că inteligența artificială este acum capabilă să treacă examenul de Barou şi Bacalaureatul, scrie Business Insider.

OpenAI și-a prezentat noul model AI ca fiind inimaginabil de puternic, ceea ce îi face pe cititori să fie atât sceptici cât și speriați de evoluția rapidă a instrumentelor de inteligență artificială. Compania a publicat o lucrare bazată pe statistici care arată  scorurile incredibil de bune obținute de noul GPT-4 la o serie de examene, acesta trecând examenul de Barou, LSAT-urile, testele de citire și teste matematică cu note peste medie, scrie Futurism.

OpenAI a numit GPT-4 cea mai “avansată” tehnologie de inteligenţă artificială a sa, afirmând totodată că ea este capabilă să desfăşoare un model de invăţare complex „care a fost creat folosind feedback uman” şi care este un upgrade pentru versiunile anterioare.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Compania a lansat pentru prima oară GPT-3 în vara anului 2020, apoi GPT 3.5- varianta care a oferit lumii ChatGPT, iar acum GPT-4: „În ciuda capacităților sale, GPT-4 are limitări similare cu modelele GPT anterioare”, a menționat OpenAI pe site-ul său . „Cel mai important, încă nu este pe deplin de încredere („halucinează” și face erori de raționament).” „Toată lumea ar trebui să se acorde o mare grijă atunci când utilizează rezultatele modelului de limbaj”, a adăugat firma de inteligență artificială.