- Google Maps împlinește 20 de ani și este utilizat de peste 2 miliarde de oameni lunar, potrivit Google.
- Google Maps introduce noi funcționalități AI, precum butonul „întreabă despre acest loc”, rute eficiente energetic și opțiuni avansate de navigație pentru aeroporturi și rezervări.
- Proiectele Street View în România includ imagini din locuri precum Delta Dunării, Salina Turda și Via Transilvanica.
În urmă cu douăzeci de ani, Google Maps revoluționează modul în care oamenii se deplasează din punctul A în punctul B, potrivit Google.
Advertisment
De-a lungul timpului, Google Maps transformă felul în care oamenii interacționează cu lumea și este un instrument esențial pe care se bazează peste 2 miliarde de oameni în fiecare lună. La începutul lui februarie 2025 sărbătorim două decenii de Google Maps.
Cum evoluează Google Maps?
Pe 8 februarie 2005, apare prima versiune a Google Maps, pentru desktop, ce are funcționalitatea principală de a oferi indicații de orientare către destinația dorită. De-a lungul anilor, sunt adăugate noi funcții și servicii:
Titlurile zilei
- Google Earth (serviciu care folosește imagini satelitare tridimensionale) venit tot în 2005
- Street View este lansat doi ani mai târziu, oferă imagini 360° de la nivelul străzii.
- Prima aplicație mobilă Google Maps apare la finalul anului 2007 (inițial pentru Blackberry și Palm)
În ultimii ani, evoluția Google Maps este strâns legată de cea a Gemini, platforma AI a Google. Aplicația folosește capabilitățile Gemini de creație și sintetizare, combinate cu informațiile despre mai mult de 250 de milioane de locuri din toată lumea, iar Google Maps oferă acum inspirație și sugestii utilizatorilor despre lucruri de făcut și locuri de vizitat doar printr-o interogare naturală.
Cum arăta interfața Google Maps în 2005?

Cum evoluează Google Maps, în cifre, la 20 de ani?
- 20 de miliarde: Numărul de kilometri parcurși zilnic cu ajutorul navigației Google Maps, la nivel mondial, față de 1 miliard acum 5 ani
- 250 de milioane: Numărul de afaceri și locuri despre care există informații pe Google Maps. În comparație, în 2015 acest număr era de 150 de milioane
- 20 de milioane: Distanța însumată a drumurilor pe care există imagini Street View pe Google Maps
- 500 de milioane: Numărul de oameni care contribuie cu recenzii, poze, rating-uri și informații de trafic
- 2 miliarde: Numărul utilizatorilor Google Maps în fiecare lună, dublu față de acum 5 ani
Când a apărut Google Maps în România?
În România, Google Maps își face apariția prin versiunea localizată în aprilie 2010, iar primele imagini Street View din țara noastră sunt publicate la finalul aceluiași an. De atunci, acoperirea Street View din România se actualizează și extinde constant, inclusiv prin imagini:
- De pe apă – Dunărea și Delta Dunării
- De sub pământ – Salina Turda
- Din muzee și clădiri – Muzeul Național Brukenthal, Palatul Parlamentului
În 2023, sunt adăugate imagini Street View de pe Via Transilvanica, ce permit explorarea digitală a aproape 900 de kilometri ai traseului prin imagini panoramice.
Care sunt proiectele Street View în România?
Proiectele Street View în România aduc modalități de preluare a imaginilor în premieră mondială:
- În Delta Dunării, fotografierea drumurilor din localitatea Letea este realizată cu o căruță pe care s-a montat o cameră 360°
- Pentru Via Transilvanica s-a folosit un triciclu de tip recumbent bike, realizat special pentru acest proiect, echipat cu o instalație cu cameră panoramică
Care sunt locurile din România cu cele mai multe recenzii pe Google Maps?
În cei 20 de ani, pe Google Maps adună informații despre 250 de milioane de locuri și afaceri, alimentate de o comunitate de utilizatori care adaugă constant actualizări, fotografii, recenzii și ratinguri.
Această comunitate globală se naște în 2015, când e lansat programul Local Guides, prin care utilizatorii puteau aduce contribuții voluntare la informațiile de pe Google Maps.
Top 10 cele mai recenzate restaurante din România

Top 10 cele mai recenzate cafenele din România

Top 10 cele mai recenzate atracții turistice din România

Top 10 cele mai recenzate muzee din România

Care sunt instrumentele utile în Google Maps?
Google Maps se schimbă constant și integrează cele mai noi tehnologii pentru a fi mai util. Inteligența artificială joacă un rol important în această evoluție, iar integrarea Gemini va aduce funcționalități sporite platformei.
Google Maps va integra un nou buton: „întreabă despre acest loc”, care va permite utilizatorilor să adreseze întrebări despre locațiile afișate pe hartă, direct către Gemini AI.
Caută un aeroport pe Google Maps și accesează tab-ul „Director” pentru a vedea restaurante, magazine, saloane, parcări și multe altele.
Utilizatorii pot explora imagini mai vechi și pot vedea cum s-a transformat un loc de-a lungul anilor.
Dacă un restaurant colaborează cu un partener de rezervări, poți face rezervarea direct din aplicație.
Google Maps oferă rute eficiente energetic și reduce consumul de combustibil.