- Google DeepMind lansează Veo 2, un model video avansat care concurează cu Sora de la OpenAI.
- Veo 2 generează clipuri de până la 2 minute în rezoluție 4K, oferind mișcări realiste, efecte cinematografice și animații de tip Pixar.
- DeepMind colaborează cu creatori precum Donald Glover și The Weeknd pentru a perfecționa Veo 2 și actualizează Imagen 3 pentru imagini mai bine compuse.
Google DeepMind prezintă Veo 2, un model avansat de generare video, pentru a concura cu Sora, de la OpenAI, care se ocupă cu producţia de clipuri video, scrie TechCrunch.
Advertisment
Veo 2 poate crea clipuri de până la două minute la rezoluţii de până la 4k (4096 x 2160 pixeli), cu o durată de peste 6 ori mai mare şi o rezoluţie de 4 ori mai mare decât Sora.
Pe măsură ce modelul se va maturiza, DeepMind va integra Veo 2 pe platforma de dezvoltatori Vertex AI.
Titlurile zilei
Noua versiune a modelului poate genera clipuri în diverse stiluri şi are un „înţeles” îmbunătăţit al fizicii şi controlului camerei. Modelul poate realiza o gamă largă de mişcări realiste, dinamica fluidelor şi efecte cinematografice. Include reflexii şi umbre, și folosește efecte de lentilă şi tehnici de animaţie Pixar.
DeepMind colaborează cu creatori ca Donald Glover şi The Weeknd pentru a rafina modelul şi pentru a-l aduce la un nivel mai aproape de cerinţele creative ale industriei.
În plus, DeepMind anunță actualizări pentru Imagen 3, modelul său de generare de imagini, care va aduce „imagini mai luminoase, mai bine compuse”.