- 5,7% companii IT din România au lansat un produs propriu.
- IT&C contribuie cu 14,16% la PIB.
- Essensys Software are afaceri de + 31,6 mil. lei/2023.
E greu de anticipat cum va arăta viitorul pentru sectorul IT, consideră Mihai Matei, CEO-ul Essensys, companie specializată în dezvoltarea şi furnizarea de soluţii software.
Advertisment
Ce urmează în 2025 pentru IT?
„E greu de prognozat viitorul și într-un context așezat. Dar ceea ce trăim noi zilele astea nu mai e așezat deloc, nici la nivel global și nici local. Local, ce s-a întâmplat, în particular pentru industria de IT, este că anul trecut au dispărut și ultimele facilități pe care programatorii le aveau ceea ce a afectat destul de tare lucrătorii din IT. Deci, asta e la nivel local, iar la nivel global și local e o stare generală așa de… incertitudine.
Dar sunt foarte multe lucruri care sunt în schimbare. Vedem în ultima lună acest, să zicem, război al tarifelor și pare a fi o realiniere globală între America și UE. Deci foarte multă incertitudine. E foarte greu de spus unde vor duce toate lucrurile astea. Cert e că la un moment dat se vor așeza pe un făgaș. Foarte greu de prognozat în ce direcție se vor duce.”, afirmă Matei.
Titlurile zilei
Care sunt câteva sectoare care vor aduce oportunități pentru industria IT?
„Dacă ne uităm la piața locală, putem să segmentăm și să ne uităm întâi la sectorul public. România este foarte în urmă la digitalizare în zona publică. Deci aici e de așteptat că vor fi foarte multe oportunități de digitalizare ale diverselor instituții publice. De asemenea, dacă ne uităm la digitalizarea companiilor, în zona de IMM, iarăși suntem în urma Europei. Deci și aici vor exista oportunități.
O altă zonă care cred că va crește, iar contextul cam în direcția asta ne duce, e clar că zona asta de cybersecurity va crea oportunități. Pentru că vedem că s-au întețit destul de mult atacurile cibernetice.
Și iarăși, în acest nou context geopolitic, cred că zona militară va genera noi oportunități pentru industria de IT. Cel puțin patru zone aș vedea așa, unde cred că vor exista oportunități. În sectorul public local, digitalizarea companiilor private românești, cybersecurity și defense. Asta ar fi așa, la prima vedere, câteva zone unde cred că vor exista oportunități în viitor.”, continuă Matei.
Ce își dorește sectorul IT de la guvernanță anul acesta?
„În primul și în primul rând, sectorul IT are nevoie de același lucru ca orice alt sector economic și ca orice altă industrie. Are nevoie de predictibilitate și stabilitate.
O problemă cu modificările astea de cost fiscal au fost că s-au întâmplat efectiv de pe o zi pe altă. Vorbim de măsuri care au fost efectiv publicate în monitor oficial pe 31 decembrie, cu aplicabilitate pe 1 ianuarie.
Dar, e imposibil pentru orice companie, orice sector să se adapteze la niște modificări semificative de cost fiscal. Adică aici vorbeam de modificări în cum este taxată munca. Deci, în primul rând și în primul rând, are nevoie de predictibilitate și stabilitate fiscală.
În al doilea rând, în momentul ăsta sectorul IT este într-un punct, aș spune, de inflexiune, care a mers pe un drum și a crescut pe un anumit drum și acum este momentul să o ia pe un drum nou.
Mai exact, trebuie să facem tranziția de la o industrie care este bazată pe servicii, pe muncă, la o industrie care este bazată pe inovație și pe valoare adăugată și creat de produs. Și din punctul ăsta de vedere, un set de politici publice care să încurajeze inovarea, să susțină inovarea, e absolut necesar.”, încheie Matei.