- În 10 iulie 1856 se naște Nikola Tesla, inventator și fizician.
- Nikola Tesla a inventat sistemele electrice de curent alternativ.
- Compania Tesla, a lui Elon Musk folosește invenția lui Nikola Tesla
Azi, 10 iulie, se naște Nikola Tesla, inventator și fizician, care inspiră mai mulți revoluționari de azi. Elon Musk e unul dintre ei, scrie Learn Gate. Musk i-a împrumutat numele pentru mașinile sale, iar comunitatea artistică l-a transformat în personaj-cult.
Contribuții majore
Cea mai importantă contribuție a lui Tesla la știință a fost activitatea sa legată de sistemele electrice de curent alternativ (AC), care sunt folosite pentru a transmite electricitate pe distanțe mari. El a dezvoltat o serie de invenții și inovații utilizate pe scară largă.
Tesla a imaginat un viitor în care roboții vor îndeplini sarcini prea periculoase sau dificile pentru oameni. El a dezvoltat o serie de dispozitive controlate de la distanță, inclusiv o barcă telecomandată și un robot telecomandat.
A studiat undele radio și comunicațiile fără fir și a descoperit că undele electromagnetice pot fi folosite pentru comunicare. A brevetat prima tehnologie de comunicare fără fir în 1897 și a fost într-o continuă competiție cu Guglielmo Marconi, un alt mare inventator considerat părintele radioului.
Moștenirea lui Tesla
Nikola Tesla a fost celebrat de mulți oameni de știință, ingineri și inventatori din întreaga lume pentru munca sa revoluționară și ideile sale inovatoare.
Numele lui trăiește în continuare în compania de automobile electrice, Tesla, care a fost fondată de antreprenorul și inventatorul Elon Musk. Acesta a vorbit public despre admirația sa pentru Tesla și îl descrie ca un “model de urmat” și un “mare inventator”.
Ce origini are Nikola Tesla?
Henri Coandă îl prezintă pe marele inventator Tesla ca român bănățean din Banatul sârbesc, dar realitatea era că Nikola Tesla era istro-român din Croația. Provincia Lica era locuită compact de istro-românii morlaci, încă din sec. XV-XVI.
„Am avut relații bune cu Tesla. Am schimbat multe idei, ne-am exprimat punctele de vedere. Avea preocupări foarte interesante și de o mare aplicabilitate practică. Știți cum îl chema pe tatăl său?” m-a întrebat savantul, spunea Henri Coandă într-un studiu apărut în Buletinul INCAS.
„Teslea, după numele tâmplarilor și al unealtei tăietorilor de lemne, zăbala, numită tesla în limba română. Preotul Tesla, tatăl marelui inventator, era român, sau vlah, și, potrivit relatărilor lui Nicola Tesla, vorbea limba română cu un accent puternic specific Banatului, trăsătură lingvistică moștenită de la tatăl său familiile care emigraseră în Croația din Banatul sârbesc. În schimb, nici Nicola Tesla nici mama sa, care era sârbă stabilită în Croația, nu știau să vorbească deloc limba română.”
Numele inițial de familie era Drăghici, dar el a fost înlocuit în timp, prin porecla de Teslea, după meseria transmisă în familie, de dulgher.