• Aproape 70% dintre funcțiile publice ar putea beneficia de automatizarea oferită de instrumentele AI, arată un studiu Google.
  • Valoarea adăugată estimată a adoptării AI în sectorul public românesc este de 660 milioane euro în următorii 10 ani.
  • Doar 24% dintre instituțiile publice au investit în soluții AI, iar principalele obstacole sunt lipsa competențelor, costurile și îngrijorările legate de securitate.

Adoptarea pe scară largă a tehnologiilor AI ar putea transforma radical modul în care funcționează instituțiile publice, ceea ce ar îmbunătăți eficiența și calitatea serviciilor oferite cetățenilor, conform studiului „Oportunitatea adoptării inteligenței artificiale în administrația publică din România”, realizat de Implement Consulting Group la inițiativa Google.

Studiul arată că circa 69% dintre locurile de muncă din administrația publică au potențialul de a integra soluții AI în activitățile lor. Asta nu doar că ar spori eficiența operațională, dar ar permite angajaților să se concentreze pe sarcini mai complexe și mai valoroase. Se estimează că 8% dintre aceste locuri de muncă ar putea beneficia de automatizarea a peste jumătate din sarcinile curente, iar asta ar elibera timp pentru activități cu un impact mai mare.

Adoptarea inteligenței artificiale generative în sectorul public românesc ar putea genera o valoare adăugată brută semnificativă, estimată la 660 milioane euro pe parcursul următorului deceniu. Valoarea provine din creșterea productivității muncii și din îmbunătățirea calității și vitezei serviciilor publice. Prin realocarea resurselor către operațiuni cu valoare ridicată, administrația publică ar putea oferi servicii mai rapide și mai eficiente cetățenilor.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Cu ce provocări vine adoptarea inteligenței artificiale?

Cu toate acestea, studiul arată că adopția AI în instituțiile publice românești este încă la un nivel incipient. Deși 54% dintre angajații din sectorul public folosesc deja instrumente AI, 23% dintre instituții au investit în soluții AI. Principalele obstacole identificate includ lipsa competențelor necesare pentru utilizarea acestor tehnologii, costurile asociate cu implementarea lor și preocupările legate de securitate.