• Alibaba lansează Qwen 2.5 Max, un model AI despre care susține că este superior lui ChatGPT și DeepSeek V3.
  • Momentul lansării, în prima zi a Anului Nou Chinezesc, sugerează presiunea pe care DeepSeek o pune atât pe rivalii din Silicon Valley, cât și pe cei din China.
  • Sursele deschise schimbă jocul, permit oricui să dezvolte agenți AI capabili să realizeze sarcini din ce în ce mai complexe și accelerează adoptarea inteligenței artificiale la scară globală.

DeepSeek nici nu se răcește bine, că Alibaba lovește puternic cu Qwen 2.5 Max. Mai rapid, mai performant și, spun ei, superior atât lui ChatGPT, cât și noului DeepSeek V3.

Lansarea surpriză, chiar în prima zi a Anului Nou Chinezesc, arată presiunea imensă pe care ascensiunea rapidă a DeepSeek o pune nu doar pe giganții americani, ci și pe concurența din China. Iar cu sursele deschise, AI-ul devine mai accesibil ca niciodată și accelerează o revoluție tehnologică ce promite să schimbe regulile jocului.

Ce spune Bogdan Tudor, fondator și CEO al StarTech Team, pentru Aleph Business?

„Cred că sunt câteva cerințe clare, dincolo de curiozitatea inerentă pe care o avem cu toții, să vedem ce au mai făcut chinezii. Și ar trebui să fim atenți la datele pe care noi le traficăm pe Apple. China nu respectă niciun standard de securitate sau de protecție a datelor personale”, spune CEO-ul.

Titlurile zilei

MOVE OVER, DEEPSEEK
FLOREA: Există o concentrare din ce în ce mai mare a capitalului către doar câteva companii
România începe noul an cu o economie slăbită
ILE: Cu siguranță, 2025 va fi mai bun decât 2024
Florea: Powell încearcă să facă o politică monetară mai puțin restrictivă
CUM EVOLUEAZĂ PIEȚELE DE CAPITAL?

„În plus, nici una din normele GDPR nu sunt respectate de DeepSeek. Datele sunt stocate în China, nu știm ce se întâmplă cu prompturile noastre, nu știm ce se întâmplă cu datele pe care noi le folosim pentru a interoga acel model. Din acest punct de vedere, suntem vulnerabili. Eu nu recomand DeepSeek. Și atunci, soluțiile pe care le folosim trebuie să respecte GDPR și niște norme minime de securitate. La momentul ăsta, nu sunt foarte multe.

Soluția care respectă aceste norme vine de la Microsoft și se numește Copilot sau de la OpenAI, ce are ChatGPT, având în vedere că accesul la Gemini Plus de la Google este destul de limitat astăzi din afara Statelor Unite. Iar America nu își pierde în niciun fel supremația. Haideți să fim foarte realiști”, adaugă el.

Care este tehnologia din spatele DeepSeek?

Pe de o parte, nu putea exista DeepSeek fără Transformer, tehnologia pe care Google a promovat-o în 2017. Nu putea exista fără modelul open-source de la Meta, care se numește Lama, care stă la baza acestui model și care a avut trei îmbunătățiri.

DeepSeek nu putea exista fără cipurile Nvidia, nu putea exista fără tehnologie americană. Deci, practic, noi vorbim de un model made in China, făcut cu tehnologie americană. Și China nu face decât ceea ce știe mai bine: să copieze și să facă mai ieftin. Însă, acest ieftin poate fi suficient și uneori destul de periculos”, spune Tudor.

Ce drum poate lua România în ceea ce privește dezvoltarea AI-ului?

Cred că suntem într-un moment de inflexiune. Lumea se schimbă repede și dramatic. Și nu putem să stăm pe loc. Nu putem concura la nivel de putere de calcul cu cei care investesc 500 de miliarde sau sunt pregătiți să o facă.

Modelul chinezesc a venit cu un lucru bun totuși. A dovedit că nu e nevoie de 500 de miliarde. Atenție! Nu știm sumele vehiculate. Și la un calcul cât se poate de bun simț, luând în considerare hardware, software, costul pentru 200 de ingineri, chiar dacă sunt în China, nu vorbim de 5 milioane de dolari, cât a fost publicat până acum. Un simplu calcul de bun simț ne arată că e o minciună undeva. Sau datele au fost furate”, spune Tudor.

Dacă acest model beneficiază de antrenamentul pe care l-au avut modelele anterioare, și așa cum știți deja, Casa Albă lansează o investigație în sensul ăsta. Noi avem o șansă extraordinară.

Al doilea lucru pe care l-a făcut bine DeepSeek a fost să dovedească că se poate și cu costul redus. A fost să identifice o modalitate. Tehnic, au transformat o limitare sau o precizie foarte mare folosită de modelele occidentale și au creat un mod de a stoca datele, de a le accesa mult mai eficient.

Noi putem astăzi cu bani mai puțini. Dar chiar și așa, șansa noastră nu e în hardware. Șansa noastră este în creier”, spune CEO-ul.

Care sunt lecțiile din trecut și oportunitățile pentru viitor?

Acum 25 de ani în urmă, în explozia internetului, România a reușit să devină una din țările cu cele mai mari viteze de internet. Cum a reușit? Cu un sistem de operare open-source.

Ce înseamnă open-source? Înseamnă că oricine poate lua un software, să-l folosească, să-l modifice, să-l adapteze pentru ce are nevoie. DeepSeek a mai dovedit acest lucru, că se poate cu open-source. Atunci, șansa noastră este fabuloasă”, spune Tudor.

Avem nevoie de adaptarea programei de învățământ universitar, dar în special preuniversitar, pentru formarea de specialiști IT sau de competențe IT și alinierea programei la o certificare internațională. Dacă noi astăzi am produce mii de specialiști IT sau zeci de mii de specialiști IT, cum am făcut în trecut, acum 25 de ani, când ne-am trezit cu niște licee tehnice care livrau ceea ce e nevoie, avem o șansă extraordinară. Pentru că totul stă în creier”, adaugă el.

Care pot fi parteneriatele strategice?

Rămâne doar să ne asociem cu cei care au capital. Știți că în lume, lucrurile se întâmplă atunci când se întâlnesc două fenomene: cunoștințele și capitalul. Astăzi, OpenAI și tot ce înseamnă inteligența artificială democratizează, aduce aproape la zero cunoștințele. Oricine poate avea acces.”, spune el.

Noi avem puterea să ne transformăm în acești creatori sau contributori, alături de capital, care a dovedit DeepSeek că nu e chiar atât de mult, pe care și noi îl putem pune la dispoziție. Iar focusul nostru trebuie să fie în educație, asocieri, hub-uri, prin care să se încurajeze genul ăsta de inițiativă.

Și de ce nu, foarte important ar fi identificarea și definirea AI-ului ca strategie națională. Pentru că lumea nu este la o schimbare de genul „evoluție”. E într-o transformare majoră, care se va întâmpla cu noi sau fără. Eu sugerez că ar trebui să se întâmple cu noi”, conchide CEO-ul.