- BDR va fi deținută integral de statul român, prin MFP
- BDR va funcționa după ce primește autorizații de la CE și BNR
- Capitalul social inițial este de până la 3 mld. de lei
România ar putea avea curând o nouă instituție financiară: Banca de Dezvoltare a României, deținută integral de statul român prin Ministerul de Finanțe. Își va începe activitatea după ce primi autorizațiile din partea Comisiei Europene și a Băncii Naționale a României.
Advertisment
Obiectivele băncii: finanțarea companiilor publice și private din țară, creșterea absorbției fondurilor europene, susținerea investițiilor în proiecte domenii inovatoare, ecologice şi cu caracter social, potrivit notei de fundamentare. BDR nu va intra în competiție cu instituțiile de credit, ci va funcționa în mod complementar cu ele, spun autoritățile.
Am discutat subiectul cu Anca Dragu, fost ministru de Finanțe.
Titlurile zilei
“Se vehiculează de vreo 10 ani acest obiectiv și, în principiu, Banca Națională de Dezvoltare este un instrument foarte important și foarte necesar. Contează, însă, detaliile. Știți că diavolul stă în detalii. Contează în ce măsură această bancă va avea o conducere aleasă în mod transparent, va avea obiective foarte clar definite și, de asemenea, rapoarte de activitate și monitorizare continuă.”, a povestit Anca Dragu, fost ministru de Finanțe.