Autoritatea de Supraveghere Financiară amendeză CEO-ul BRD Pensii cu 100.000 de lei şi îi retrage aprobarea pentru această funcţie. Amenzi şi pentru CA pentru încălcarea unor reguli de guvernanţă corporativă şi cele privind evidenţa situaţiilor contabile ale administratorilor.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat vineri că a decis amendarea directorului general (CEO) al BRD Pensii, respectiv Alina Cecilia Andreescu, şi i-a ridicat aprobarea pentru această funcţie în urma unui control prin care Autoritatea a “constatat că directorul general şi membrii Consiliului de Administraţie al societăţii au încălcat regulile de guvernanţă corporativă şi cele privind evidenţa situaţiilor contabile ale administratorului”.

ASF menţionează că în sarcina directorului general s-au reţinut fapte contravenţionale privind efectuarea unor înregistrări în contabilitate, care nu au avut la bază documente justificative, nu au raţionament economic, contravin funcţionalităţii conturilor şi care nu reflectă situaţia reală a patrimoniului administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“În sarcina membrilor Consiliului de Administraţie al societăţii s-au reţinut fapte contravenţionale, din care rezultă că aceştia nu au asigurat un management prudent şi corect al administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., fapt ce a afectat patrimoniul administratorului”.

Astfel ASF a decis amendarea CEO-ului cu 100.000 de lei şi retragerea aprobării pentru această funcţie.

Mai jos comunicatul integral al ASF:

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a efectuat un control permanent la societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., în urma căruia A.S.F. a constatat că directorul general şi membrii Consiliului de Administraţie al societăţii au încălcat regulile de guvernanţă corporativă şi cele privind evidenţa situaţiilor contabile ale administratorului.

În sarcina directorului general s-au reţinut fapte contravenţionale privind efectuarea unor înregistrări în contabilitate, care nu au avut la bază documente justificative, nu au raţionament economic, contravin funcţionalităţii conturilor şi care nu reflectă situaţia reală a patrimoniului administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

În sarcina membrilor Consiliului de Administraţie al societăţii s-au reţinut fapte contravenţionale, din care rezultă că aceştia nu au asigurat un management prudent şi corect al administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., fapt ce a afectat patrimoniul administratorului.

Ca urmare a aspectelor constatate în acţiunea de control şi potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis următoarele măsuri sancţionatorii:

1.         Sancţionarea doamnei Alina Cecilia Andreescu, în calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravenţională în cuantum de 100.000 de lei şi, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfăşurării activităţilor reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare;

2.   Sancţionarea domnului Laurent Simon Doubrovine, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravenţională în cuantum de 60.800 de lei şi, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfăşurării activităţilor reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare;

3.   Sancţionarea doamnei Raluca Ioana Moise, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravenţională în cuantum de 60.800 de lei şi, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfăşurării activităţilor reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare;

4.   Sancţionarea domnului Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravenţională în cuantum de 55.500 de lei şi, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfăşurării activităţilor reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere sancţiunile menţionate mai sus, A.S.F. a procedat, conform prevederilor Regulamentului nr. 1/2019 cu modificările şi completările ulterioare, la reevaluarea membrilor structurii de conducere ale căror autorizaţii erau în vigoare la data de 11.05.2022. În urma finalizării procesului de reevaluare, Consiliul A.S.F. a hotărât:

1.   Retragerea aprobării acordate doamnei Alina Cecilia Andreescu, în calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

2.   Retragerea aprobării acordate doamnei Raluca Ioana Moise, în calitate de Membru al Consiliului de Administraţie al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

3.   Retragerea aprobării acordate domnului Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de Membru al Consiliului de Administraţie al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

Sancţiunile aplicate nu au vizat activitatea desfăşurată de societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. în legătură cu administrarea fondurile de pensii private. Interesele participanţilor şi activele fondurilor, care sunt separate de activele administratorului, nu au fost afectate.