• DeepSeek accelerează lansarea unei noi versiuni LLM, potrivit analizei XTB.
  • Raportările Nvidia sunt estimate la 42 de miliarde de dolari.
  • Nasdaq pierde 4,43% în ultimele trei sesiuni și afectează companii precum Nvidia (-9,5%), TSMC (-6,3%) și Microsoft (-4,6%).

Sesiunile de vineri, luni și marți aduc scăderi pe burse, în special în sectorul de tehnologie din SUA, dar extinse și către celelalte domenii și apasă indicii bursieri. Investitorii își țin acum răsuflarea după aceste dușuri reci, în așteptarea rezultatelor Nvidia, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.

Cum este afectat sectorul tehnologic și care sunt diferențele dintre burse?

Presiunea pe domeniul IT și AI face din Nasdaq instrumentul cel mai vulnerabil, cu scăderi în ultimele trei sesiuni de 4,43% față de 2,67% pentru S&P500 și 1,26% pentru Dow Jones.

Este interesant de menționat că în aceeași perioadă, bursa germană crește cu 0,4%. DAX are un salt de 11,9% de la începutul anului, în timp ce S&P abia se mai ține pe plus, cu 1,48%.

Titlurile zilei

GOOGLE ARE VENITURI DE 90,2 MLD. $ ÎN T1
CUM SE MIȘCĂ BVB?
NE VOM ÎMPRUMUTA EXTERN DUPĂ ALEGERI?
RETAILERUL E AFECTAT DE INCERTITUDINE
CUI ÎI APARȚINE VIITORUL?
BANII CÂȘTIGĂ TEREN

Ce rol joacă analiza TD Cowen și deciziile Microsoft?

O analiză a TD Cowen produce efecte în piață: Microsoft renunță la contractarea a câteva sute de MW de capacitate, echivalente cu aproximativ două centre de date.

Coloana vertebrală a entuziasmului investitorilor legat de AI este potențialul său de creștere, ilustrat de setea nepotolită pentru centre de date.

Ce semnale economice influențează piețele?

Într-o perioadă în care traderii primesc semnale îngrijorătoare din economie, încrederea consumatorilor scade în ambele variante, UoM și Conference Board, iar sectorul serviciilor prin indicatorul PMI transmite semnale neașteptate de contracție, o astfel de informație capătă o rezonanță mult mai puternică.

Încrederea, potrivit sondajului Univ. din Michigan, se situează la nivelul cel mai coborât de după noiembrie 2023, în timp ce din datele Conference Board reiese că așteptările pentru inflație fac un salt la 6%.

Ponderea celor cu așteptări de creșteri ale acțiunilor în următorul an ajunge la 46,8%, cea mai scăzută valoare din aprilie 2024 până în prezent, arată Claudiu Cazacu.

Cum influențează DeepSeek piața și ce așteptări există pentru viitor?

Ecoul șocului DeepSeek din ianuarie aduce emoții în piață. Pe lângă publicarea, într-o serie de postări zilnice, a unor detalii suplimentare despre arhitectura folosită, compania accelerează lansarea unei versiuni îmbunătățite a modelului său de tip LLM, așteptat anterior în luna mai.

În ianuarie, după anunțul despre capabilitățile și prețul versiunii R1 care a luat prin surprindere investitorii și observatorii, scăderi accentuate în sectorul tehnologic se transmit către bursele din SUA, Europa și Asia. Acest lucru a conduce la o pierdere de capitalizare bursieră de peste 1000 mld.

Care sunt cele mai afectate companii din sectorul tehnologic și AI?

Pe lângă Nvidia, care pierde 9,5% în ultimele 3 ședințe, companii vizibile din domeniu sunt pe minus și depășesc scăderile indicilor bursieri din SUA: TSMC cu 6,3%, Google, 5,2%, Amazon, 4,7% și Microsoft, cu 4,6%.

Palantir (PLTR) suferă atât de pe urma tendinței din domeniul acțiunilor AI, cât și a așteptărilor de reducere a bugetelor pentru apărare, are pierderi serioase de 16,7% în ultimele 3 sesiuni.

De ce sunt rezultatele Nvidia așteptate cu sufletul la gură?

După dușul rece al ultimelor zile, întregul sector își ține răsuflarea. Nvidia urmează să anunțe, miercuri, rezultatele financiare ale ultimului trimestru.

O veste bună poate readuce un val de interes și susține recuperarea acțiunilor, dar o dezamăgire ar prinde titlurile într-un moment vulnerabil.

Ce planuri au giganții din tehnologie și cum influențează acestea Nvidia?

Comenzile anunțate de Amazon, Microsoft și Google depășesc 240 de miliarde de dolari investiții în centre de date. Nu toată suma ajunge în conturile Nvidia, iar eforturile de dezvoltare de cipuri proprii se înmulțesc.

Apple colaborează cu Broadcom pentru dezvoltarea propriului său cip. Cererea, imensă potrivit CEO Nvidia Jensen Huang, se lovește de dificultăți în ce privește onorarea rapidă a comenzilor, în contextul în care în ultimele luni sunt vizibili indicii de întârzieri de producție.

Ce așteptări există pentru veniturile Nvidia și ce urmează?

Piețele privesc spre viitor, iar ghidajul pentru veniturile trimestrului următor, estimate la 42 de miliarde de dolari, sunt esențiale, alături de accelerarea producției noii platforme Blackwell.

În plus, traiectoria anterioară de creștere a acțiunilor creează așteptări mari, alunecările recente diminuează presiunea pentru raportări ”stelare”, în nevoia de susținere a acțiunilor. Traderii pe opțiuni se așteaptă la o zi agitată după raportări, cu o volatilitate care depășește 9% potrivit ultimelor cifre.

Ce urmează pentru piața bursieră și Nvidia?

Pe termen scurt, rezultatele Nvidia scriu cu putere noul episod al poveștii bursiere din SUA de anul acesta. Semnele din deschiderea zilei de miercuri sunt aliniate la un optimism regăsit al investitorilor. Totuși, rămâne de văzut dacă cifrele vor confirma acest optimism.