- Azi e ultima zi în care mai poți depunde Declarația unică (Formular 212).
- Vei raporta veniturile și pierderile din 2024.
- Depui Declarația unică și dacă optezi în 2025 penru plata CASS.
- O poți depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
- O poți depune și prin serviciul „Spaţiul privat virtual”.
- O depui pe e-guvernare.ro dacă ai semnătură digitală calificată.
- O poți depune în format eletrictronic sau prin poştă.
Azi e ultima zi în care mai poți depune declarația unică. Trebuie să o completezi și să o depui dacă, în 2024, ai avut, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate, pentru că datorezi impozit pe venit și contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal.
Declaraţia unică treuie depusă și dacă optezi, în cursul acestui an, pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate – CASS.
Advertisment
Și persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care au venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, scutite de la plata impozitului pe venit, au obligaţia declarării veniturilor şi depunerii declaraţiei.
Ce spune Emilian Duca, consultant fiscal?
„Declarația unică de anul acesta conține doar un capitol destinat veniturilor realizate în anul 2024, spre deosebire de declarațiile din perioadele anterioare, nu mai există acel capitol sau acea secțiune din declarație care se referă la veniturile estimate. Practic, prin această simplificare, avem mai puține rubrici de completat, și atunci, având în vedere și modificările legislative care au apărut anul trecut, sunt și mai puține tipuri de venituri care se declară.
Titlurile zilei
În principiu, se declară veniturile din activități independente, veniturile care sunt realizate în străinătate, unele categorii de venituri din investiții și venituri din dreptul de proprietate intelectuală pentru care nu s-a aplicat reținerea la sursă. Deci, cam acestea ar fi principalele categorii de venituri care se declară în declarația unică.
Există o secțiune destul de importantă dedicată contribuților de asigurări sociale și contribuților de sănătate și acestea din urmă iau în considerare toate veniturile realizate de persoanele fizice, numai cele pe care le-am menționat eu mai devreme.
Ceea ce trebuie știut este că dacă declarația nu este depusă în această zi, ești pasibil de amentă și de anumite penalități. Dar nu este un capăt de țară, declarația poate fi depusă și după termenul limită, asumându-ne acest risc al amenzii, de regulă, la prima abatere se dă avertisment, deci nu este o situație extrem de tragică, faptul că nu s-a completat declarația până la termenul legal.
Ceea ce trebuie știut, însă, este că aceste declarații se depun mai ușor în format electronic și fiecare persoană care obține venituri din categoriile menționate mai devreme, adică venitul din activități independente, venitul din străinătate, precum și un nivel de venituri care conduce la plata contribuției de asigurări de sănătate, să-și pregătească din timp, pe de-o parte, declarația și, în al doilea rând, să utilizeze sistemul acesta electronic, pentru a-și depune declarația. Deci acestea ar fi recomandările.
Ce pot să spun? În ipoteza în care constată că a făcut erori la completarea declarației, se poate depune declarația rectificativă. Important, însă, este, de reținut faptul că, dacă declarația se depune după termen, există și sancțiuni pentru unele, oficiale, precum amenda, iar celelalte sunt mai puțin cunoscute, dar existente, și cele referitoare la plata majorărilor de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere, cum sunt ele denumite în mod oficial.
Termenul de plată și termenul de declarare sunt identice. 26 mai, astăzi, este ultima zi, atât pentru declarare, cât și pentru plată. Orice plată cu întârziere presupune plata unor penalități, accesorii, de exemplu, denumite în formatul nostru, de către noi, profesioniștii, care înseamnă dobânzi și penalități de întârziere, reprezentând, așa, ca ordini de mărime, undeva aproape de rata dobânzii de la bancă.
Deci, ceva în zona aceasta ar fi penalitatea pe care o va avea de plătit un antreprenor care plătește cu întârziere impozitul. La contribuția de asigurări sociale, de sănătate, lucrurile sunt puțin mai complicate, în sensul că intră o serie întreagă de venituri, altele decât din salariile, în calculul unui plafon.
În momentul în care o persoană fizică obține astfel de venituri, până la plafonul de șase salarii minime brute pe economie, respectiv 19.800, mă rog, anul acesta este ceva mai mult, este 24.000. Deci, practic, când ajunge la acest nivel cu veniturile, trebuie să achite contribuțiile.
De fapt, există, însă, pentru anul 2025 o particularitate, persoanele care nu au obținut, nu au declarat CASS, contribuția de asigurări de sănătate pentru anul 2024, nu au plătit și nu obțin venituri din salarii, pot să se asigure în sistemul public de asigurări de sănătate prin completarea secțiunii pe menționată de dumneavoastră.
Deci, există o secțiune specială care permite persoanelor care, din diverse motive, nu au obținut venituri supuse CASS în anul 2024 și nu sunt salariate, să rămână sau să intre în sistemul de asigurări publice.
Sunt unele disfuncționalități în modul în care se comunică aceste informații la casele de asigurări de sănătate, dar există posibilitatea de a verifica acest lucru pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, unde se poate identifica faptul dacă ai fost luat în evidență sau nu și, după aceea, dacă nu ai fost luat în evidență, prin corespondență să soliciți ANAF să comunice datele către casele de asigurări de sănătate.
Deci, în principiu, această obligație din declarația actuală revine celor care nu au plătit contribuție la casele de asigurări de sănătate în anul 2024 și nu sunt salariați”, spune el.