• Studiu: 1 din 5 români nu pune bani deoparte.
  • 53% economisesc mai puțin de 500 lei/lună.
  • 10% declară că economisesc 1.000 lei/lună.
  • 22% dintre femei nu economisesc nici măcar 1 leu.
  • Global Money Week e în perioada 17-21 martie.

Unu din cinci români spune că nu reușește să pună deloc bani deoparte, iar 53% economisesc mai puțin de 500 de lei pe lună. 10% declară că fac economii de cel puțin 1.000 lei lunar, cu cel mai mare procent în rândul segmentului de vârstă 25-34 de ani: 12%.

Diferențele dintre bărbați și femei sunt evidente: 22% dintre femei nu pun deoparte nici măcar un leu, față de 18% în cazul bărbaților. Cele mai multe economisesc sub 250 de lei, adică 32% vs. 22% bărbați. Doar 7% dintre femei economisesc mai mult de 1.000 de lei lunar, față de 13% dintre bărbați, arată o analiză mai veche.

Ce spune Vlad Nicolăescu, reponsabil cu educația financiară, ASF, pentru Aleph Business?

Cât de educat financiar e românul, cât de educat financiar poate fi?

„Nu stăm foarte bine la ceea ce înseamnă educație financiară în România. Avem un nivel mai scăzut, comparativ cu alte țări europene, și studiile ne arată toate aceste lucruri, că nu suntem foarte preocupați de ce înseamnă investirea, de ce înseamnă economisirea, sau cum ar trebui să ne gestionăm anumite datorii sau mai mult decât atât, cum ar trebui să facem diferența între datorii bune, datorii rele, pentru că putem să le împărțim și într-un astfel de sens.

Titlurile zilei

GOOGLE ARE VENITURI DE 90,2 MLD. $ ÎN T1
CUM SE MIȘCĂ BVB?
NE VOM ÎMPRUMUTA EXTERN DUPĂ ALEGERI?
RETAILERUL E AFECTAT DE INCERTITUDINE
CUI ÎI APARȚINE VIITORUL?
BANII CÂȘTIGĂ TEREN

Cele mai multe decizii financiare le luăm pe baza emoțiilor și, din păcate, nu conștientizăm toate aceste lucruri și ar trebui să o facem, pentru că o spun de fiecare dată și o să o repet în orice context, educația financiară, înainte de a fi despre bani, este despre fiecare dintre noi, este despre a avea un anumit tip de succes financiar și, chiar dacă cuvântul acesta, succes, poate naște foarte multe sensuri, există o punte de legătură care ne unește pe toți spre un sens comun și anume bunăstare”, spune el.

„Ne dorim fiecare dintre noi să ne fie mai bine din punct de vedere financiar, însă, pentru a ne fi bine din punct de vedere financiar, ar trebui să și facem câteva lucruri și care nu sunt foarte complicate și sunt la îndemână noastră a fiecăruia dintre noi, important este să conștientizăm.

Și aș sublinia acest cuvânt, conștientizare, pentru că atunci când vorbim despre educație financiară, vorbim de cel puțin două perspective și anume, o dată perspectiva informațiilor, perspectiva teoretică, trebuie să știm câteva lucruri din această zonă, dar foarte importantă este zona de conștientizare și pe care aș traduce-o foarte simplu și anume antrenament financiar. Trebuie să ne antrenăm zilnic din punct de vedere financiar pentru a ne atinge obiectivele financiare pe care ar trebui să le avem fiecare dintre noi, de altfel”, adaugă el.

Ce acțiuni deruleaza ASF in acest context?

„În acest context derulăm foarte multe acțiuni și programe de educație financiară și publicul nostru țintă, practic este reprezentat de toate segmentele populației. Plecând de la cei mici, de la elevi, până la studenți, până la adulți, până la antreprenori, avem programe de educație financiară care targetează anumite grupuri vulnerabile aș spune și aici aș aminti copiii aflați în centrele de plasament.

Avem programe de educație financiară dedicate să spunem unor categorii de sportivi și aici avem inclusiv un parteneriat cu Federația Română de Fotbal. Am dezvoltat un manual dedicat tinerilor fotbaliști”, spune Nicolăescu.

„În această săptămână celebrăm Global Money Week. Global Money Week este o mișcare internațională de educație financiară la care se alătură în fiecare an peste 170 de țări. Mișcare de educație financiară care este susținută de OECD și care practic se desfășoară sub patronajul OECD.

De peste 10 ani de zile derulăm acțiuni pentru a celebra Global Money Week în România ca un element să spunem, i-aș spune de noutate în acest an derulăm activități și acțiuni de educație financiară și în Republica Moldova.

Chiar în Republica Moldova mă aflu acum, alături de colegii mei și derulăm în această săptămână o serie de ateliere de educație financiară dedicate studenților Academiei de Studii Economice din Moldova. La finalul anului 2024 practic ne-am dat mâna peste Prut și încercăm să contribuim la creșterea nivelului de educație și incluziune financiară în Republica Moldova.

Există un parteneriat între ASF, Institutul de Studii Financiare, Academia de Studii Economice din Moldova, Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Piețelor Financiare. Și derulăm foarte multe acțiuni în acest sens, inclusiv în Republica Moldova”, continuă el.

Cum poți concret să fii educat financiar, într-o economie dictată de consumerism și emoție?

„Într-adevăr, așa este. Suntem într-o lume care se bazează foarte mult pe consumerism. Campaniile comerciale sunt construite de așa natură încât să creeze emoție. Pentru că tot studiile ne arată că cele mai multe decizii pe care le luăm din punct de vedere financiar sunt bazate pe emoție și mai puțin pe rațiune.

Sigur, nu aș vrea să transmit faptul că educația financiară va schimba acest raport de forțe pentru că peste 70% din deciziile pe care le luăm se bazează pe emoții, pentru că nu se poate, omul este construit să fie emoțional, dar acest ecart se poate micșora și putem să luăm mai multe decizii din punct de vedere rațional, pentru că atunci când intervine rațiunea, așa ca primul tips&tricks, atunci când intervine rațiunea, prima cărămidă pe care ar trebui să o așezăm la baza culturii noastre financiare este identificarea corectă a nevoilor și a dorințelor”, spune Nicolăescu.

„De acolo pleacă cele mai multe decizii greșite pentru că nu le identificăm corect. A avea un buget lunar, a avea un jurnal de cheltuieli, a înțelege cât de importantă este economisirea și cât de important este să aplicăm, dacă vreți, regula de a ne plăti pe noi primii.

În clipa în care, să spunem, luăm salariul sau obținem anumite venituri, primul pas este să punem o sumă de bani deoparte și să ne lăsăm mai puțin, spuneam și la început, să ne lăsăm mai puțin ghidați de anumite mituri care spun în felul următor că nu investim pentru că nu avem suficienți bani, nu economisim pentru că nu avem suficienți bani pentru a strânge foarte mulți bani și sunt doar niște mituri pentru că poți investi până la urmă 10 euro pe lună, 5 euro pe lună, 50 euro pe lună, 100 de euro, fiecare cât își permite”, adaugă el.

„Important este prin acest gen de abordare să creăm un comportament financiar sănătos. Important este să evităm datoriile inutile. Important este să nu dăm foarte multă atenție ofertelor prea bune pentru a fi adevărate, pentru că sunt foarte multe, să spunem, cu ghilimele de rigoare, oarecum, capcane de acest fel, deși strategiile de marketing sunt absolut permise.

Spuneați dumneavoastră inclusiv de obiective financiare. Foarte important să avem obiective financiare, să ne stabilim, dar să ne și ținem de ele. Pentru că dacă doar ni le stabilim, s-ar putea să nu ne folosească la absolut nimic.

Deci, prin urmare, nu sunt lucruri foarte sofisticate, sunt lucruri foarte simple pe care fiecare dintre noi ar trebui să le facem zilnic, astfel încât să ne fie bine din punct de vedere financiar, ca o concluzie, să spunem, generală”, conchide Vlad Nicolăescu.