• Raoul Pal susține Solana în ciuda situaților tehnice de anul acesta
  • Numărul utilizatorilor din Solana a crescut cu 58% anul acesta
  • Valoarea totală blocată în Solana este de 6 mld. $

Cine va conduce următorul bull run din cripto? Fostul director al Goldman Sachs, Raoul Pal înclină spre un rival al ETH, care deși a avut de suferit din punct de vedere tehnic în ultima perioadă, va rămâne în picioare. Cu o creștere de 58% a numărului de noi utilizatori intrați în ecosistem, vorbim aici despre Solana. Numărul adreselor active din Solana a crescut la 37 mil. în mai, cu circa 6 mld. $, valoare totală blocată în ecosistem.

Poate Solana să își mențină poziția în fața ETH? Am discutat subiectul cu Cornel Frățică, co-fondator Metaventis.

“Solana este parte din acest Ethereum Killers care vin din spate și vor să detroneze ETH destul de greu. Mai ales că ei se concentrează foarte mult pe scalabilitate și, ei bine, principalul avantaj versus Ethereum este zona aceasta de scalabilitate, respectiv numărul mare de tranzacții pe care le poate susține Solana la costuri mult mai mici. Asta înseamnă că dacă acum ETH suportă undeva la, în medie, 13 tranzacții pe secundă, Solana poate merge până la 50-65 de mii de tranzacții pe secundă.”, a povestit Cornel Frățică, co-fondator Metaventis.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU