• Prețul BTC atinge pragul de 22.100 $ pe unitate
  • Pragul principal de rezistență rămâne la 21.500 $ pe unitate
  • FED va majora dobânda cheie în 21 septembrie

Prețul BTC se învârte acum în jurul pragului de 22.100 $ pe unitate, cu un raliu de 2,5% în ultimele 24 de ore. Următorul prag urmărit de analiști este de 23.000 $. Prag care, odată atins, poate duce la o închidere de +17% pentru aurul digital, săptămâna asta. Pragul de 21.500 $ pe unitate rămâne totuși un prag semnificativ de rezistență, la care ne-am putea întoarce în viitorul apropiat, potrivit contului de Twitter cu peste 500.000 de urmăritori, Il Capo.

Între timp, prețul ETH scade la 1.725 $ pe unitate, cu doar 3 zile înainte de tranziția la PoS. Per total piața stabilă, cu mișcări slabe. +2% pentru Solana, +0,37% pentru BNB, -0,6% pentru EGLD și -0,75% pentru ADA.

Am discutat subiectul cu Alexandru Hobincu, cripto influencer.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Ca de obicei, majorarea dobânzii va însemna retragerea banilor din alte piețe, inclusiv din piața criptomonedelor. Dar, personal, în acest moment am o perspectivă destul de bullish asupra Bitcoin-ului până la aproximativ 29.000 de dolari. Vom avea o rezistență care va fi destul de importantă la pragul de 22.900 și 23.860, dar părerea mea este că aceste praguri nu vor fi definitorii pe un termen mediu. Adică piața va face un pullback pentru a aduna mai multă lichiditate și a se îndrepta către aproape 30.000.”, a declarat Alexandru Hobincu, cripto influencer.