Minarea de criptomonede PoW nu mai este în pericol, cel puțin până în 2025. Este rezultatului votului de luni, al Comitetului Economic din Parlamentul European asupra ultimei versiuni a MiCA. Proiectul de reglementare al pieței cripto conține 126 de articole și un plan detaliat al implementării acestora în statele membre U.E. Printre punctele cheie se numără transparența, autorizarea și supravegherea tranzacțiilor cripto.
Advertisment
Inițial existau două variante ale proiectului. Discuțiile au pornit de la varianta în care o anume frază a proiectului ar fi putut interzice permanent minarea de criptomonede PoW. Pentru a aproba fraza respectivă, furnizorii de criptomonede trebuiau să vină cu un plan detaliat al impactului minării asupra mediului.
Dar cum obții așa ceva de la Bitcoin, care nu are un operator principal? Răspunsul este, nu poți. Rezultatul final? 32 de voturi împotrivă și 24 pentru.
Titlurile zilei
Întrebarea rămâne: Acum că versiunea ceva mai moderată a MiCA își poate continua drumul, care sunt șansele să rămânem totuși fără mineri în Europa? Am vorbit cu Sergiu Traian Vasilescu, managing partner VDLaw Group.
“Nu cred că o să ajungem să vedem protocoalele PoW să fie interzise deoarece ele au reprezentat geneza și, în momentul de față, încă reprezintă cel mai important motor de validare a tranzacțiilor pentru că așa se validează tranzacțiile de Bitcoin. Totuși, cred că există posibilitatea să observăm un soi de accize care se vor adăuga furnizorilor de servicii care sunt implicați în administrarea serviciilor sau funcționalităților ce utilizează PoW. Evident, Bitcoin sau Satoshi Nakamoto n-o să fie taxat pentru că a lansat o tehnologie, un blockchain care folosește PoW. Dar probabil această taxă sau această acciză se va răsfrânge asupra celor care utilizează blockchain-ul în sine, în încercarea de a-l descuraja.
Însă, din toate acestea, din cum este construit din punct de vedere economic, de exemplu, Bitcoin-ul, acest lucru nu o să facă decât să crească prețul per unitate. După cum știm, odată la 4 ani, reward-ul obținut se înjumătățește și, în mod simultan, Bitcoin-ul a fost gândit ca valoarea lui să se dubleze pentru ca, din preț, să fie recuperată pierderea pe care minerii nu o mai primesc.
Probabil la fel se va întâmpla și în acest caz, diferența sau taxa percepută se va regăsi în prețul ulterior al Bitcoin-ului.”, a declarat Sergiu Traian Vasilescu, managing partner VDLaw Group.