- Buterin: Trilema blockchain se rezolvă, cu cod live , nu pe hârtie
- Trilema blockchain e un concept introdus chiar de Vitalik Buterin
- Blockchain-ul perfect e scalabil, sigur și descentralizat
Trilema blockchain a fost rezolvată, nu pe hârtie, ci cu cod live, spune Vitalik Butherin, cofondatorul Ethereum.
Trilema blockchain este un concept introdus chiar de Vitalik Buterin.
Ea afirmă că un blockchain descentralizat poate optimiza simultan doar două din trei proprietăți cheie: decentralizare, Securitate si scalabilitate.
Prin upgrade-uri recente precum PeerDAS, activ pe mainnet din 2025 și Zero-Knowledge Ethereum Virtual Machines, ajunse la performanță de producție în 2026, Ethereum combină decentralizare și consens robust si scalabilitate masivă.
Ethereum este cel mai aproape de rezolvarea trilemei dintre blockchainele majore, conform declarațiilor recente ale lui Vitalik.
Advertisment
Cum traducem pe înțelesul tuturor ce spune Vitalik Buterin, că trilema a fost rezolvată nu pe hârtie, ci cu cod live? Ce spune Felix Crișan, cofondator, Netopia Payments, pentru Aleph Business?
Felix Crișan spune că blockchain-ul înseamnă concepte avansate de matematică și computer science, iar Vitalik Buterin formulează trilema în urmă cu circa zece ani. El explică faptul că un blockchain „ca la carte” vrea, în același timp, să fie descentralizat, sigur și scalabil. Despre decentralizare, Felix Crișan spune că există „zeci de mii de noduri” care operează descentralizat și că „există fundamentele pentru descentralizare”, chiar dacă pune „o steluță” și nu intră în detalii. Despre securitate, el spune că o mare parte din cod rulează de circa zece ani, iar problemele rămase devin mai improbabile pe măsură ce trece timpul. Despre scalabilitate, el spune că aceasta este „challenge-ul mare”, pentru că înseamnă viteză, capacitate mare, confirmări rapide și posibilitatea de a valida și peste ani că o tranzacție rămâne validă. În acest context, Felix Crișan spune că update-uri precum PeerDASS, pe zona de data availability, „ne duc până la un pas înainte” și că „avem premisele să avem toate cele trei funcționalități în același codebase”.
Poate rezolvarea trilemei, chiar și parțială, accelera tranziția către o economie digitală descentralizată?
Felix Crișan spune că miza este mai degrabă „economia viitorului”, adică transferul de informație și valoare. El compară blockchain-urile cu infrastructurile actuale operate de Visa, Mastercard, American Express, bănci centrale și sisteme naționale de plăți, unde există „zeci de mii de tranzacții pe secundă”. El spune că, atâta timp cât un blockchain nu poate atinge un throughput comparabil, nu poate fi „un competitor credibil” pentru sistemul fiat de transfer de valoare. Din acest motiv, el spune că dezvoltările recente cresc probabilitatea ca sistemele viitorului să fie „bazate pe blockchain” și pe tehnologiile dezvoltate acum. Felix Crișan subliniază și componenta de open source și spune că, dacă Ethereum introduce ZK EVM, atunci orice alt blockchain care folosește Ethereum Virtual Machine poate beneficia rapid de research și dezvoltare. El adaugă că faptul că totul se întâmplă „in the open” și că sistemele rezistă în timp crește certitudinea că lucrurile rămân „safe”.
Titlurile zilei
Ce ar însemna ca Venezuela să scoată din circulație circa 3% din supply-ul total de Bitcoin, dacă deține aproximativ 660.000 de Bitcoin?
Felix Crișan spune că, în general, „orice scoatere din circulație ajută”, dar adaugă că, în cazul Venezuelei, el nu crede că se întâmplă asta. El spune că este mai probabil să vedem încercări de a pune activele pe balance sheet-ul unor entități, dacă sunt într-un sistem centralizat. În același timp, el spune că, din poveștile și relatările pe care le-a văzut, mineritul de Bitcoin este profitabil în Venezuela din cauza electricității subvenționate, dar operațiunile mai mari sunt „la cheremul” autorităților locale. El afirmă că, în anumite situații, minerii sunt rechiziționați și folosiți pentru uz propriu, iar asta poate însemna că Bitcoin-ul nu este ținut „în niște cufere centrale” sub chei operate de guvern. Felix Crișan spune că este posibil ca deținerile să fie mult mai dispersate și, în acest scenariu, Bitcoin-ul „nu va fi scos din circulație”.