Eugen Rădulescu, BNR: Crypto nu produce absolut nimic. Ia banii de la unii și-i dă altora. Maeștrii păpușari au reușit să obțină aprobarea de ETF-uri bitcoin

• Eugen Rădulescu publică un articol pe blogul Opinii BNR unde critică aspru criptomonedele.
• Rădulescu este fost director al Direcției de stabilitate financiară din Banca Națională.
• Eugen Rădulescu reclamă volatilitatea bitcoin după ce „maeștrii păpușari care au manevrat toată afacerea” au obținut aprobarea ca un număr de fonduri de investiții ETF spot să urmărească bitcoin.

Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, critică asupru criptomonedele. Într-un articol publicat recent pe blogul Opinii BNR, fostul director al Direcţiei de stabilitate financiară din Banca Națională, reclamă volatilitatea bitcoin după ce „maeștrii păpușari care au manevrat toată afacerea” au obținut aprobarea ca un număr de fonduri de investiții ETF spot să urmărească bitcoin.

Eugen Rădulescu, pe blogul Opinii BNR:

Există doar două metode pentru a câștiga bani: produci ceva care este cumpărat de alți oameni sau iei bani de la alții, fără să faci nimic. Orice altceva este derivat din cele două metode. De exemplu, dacă trăiești din pensie sau din dobânzi ori dividende, tot din muncă trăiești – pentru că încasezi bani dintr-un drept pe care l-ai dobândit anterior.

1.Jocuri de sumă zero

Cum poți să iei bani de la alții, fără ca tu să muncești? De exemplu, joci la loterie. Unul din câteva milioane de jucători câștigă foarte mulți bani, pe care i-au dat, de bunăvoie, ceilalți participanți la joc. Cele mai păguboase pentru jucători au fost, cele mai frumos deghizate în afaceri legitime, care au folosit procedee de marketing tot mai sofisticate, pentru a lărgi cât mai mult baza de “clienți”. Esența a fost mereu aceeași: jocul de sumă zero; ce câștiga unul era fix cât pierdea altul. Asta, desigur, dacă excludem că toate aceste jocuri au și costuri de administrare, uneori apreciabil de mari, care le fac să nu fie chiar de sumă zero, ci de sumă minus!

2. Bursa: “mâna invizibilă”

Jocul la bursă este privit de destul de mulți ca tot o formă de a câștiga fără a munci. Aici nu e deloc așa. Banii investiți, fie după calcule sofisticate legate de profitul așteptat, fie doar din spirit de turmă (cumpăr acțiunea X, pentru că merge bine), sunt de fapt capital pentru un investitor, adică unul din factorii importanți de producție, al cărei rezultat final este profitul. “Mâna invizibilă” despre care vorbea Adam Smith acum 250 de ani. Prețul Nvidia a explodat la bursă pentru că produsul pe care îl vinde această companie are și va avea o cerere colosală, iar competitorii vor intra greu pe această piață, datorită unor constrângeri tehnologice greu de trecut. Dar Nvidia va putea să investească și să producă mai mult, folosind resursele pieței de capital. Adică va genera bogăție.

3. Crypto… ce?

La un moment dat, au apărut ceea ce a fost numit inițial “cryptomonede” – o primă lovitură de marketing, pentru că atașa un impuls într-un computer, adică nimic, de cel mai comun măsurător al bogăției. Au apărut pe parcurs și “stablecoins”, niște ceva ce nu sunt nici monede, nici stabile, dar e drept că nu au avut un succes la fel de mare precum unele crypto. Ca și în cazul Băncii Populare Române, utilizarea sintagmei “monedă” a atras investitorii, deși ea era falsă. A scăpa de puterea absolută a statelor care, nu e așa, emit câtă monedă vor ele, producând inflație, și a avea o monedă descentralizată, cu totul democratică, cu o emisiune precis cunoscută de toată lumea și fără “dictatura” unor instituții de stat – iată cum arată raiul pe pământ.

4. Să ne întoarcem la manualul de economie

Ușor cu pianul pe scări. Toate sunt bune și frumoase în legătură cu crypto, cu o singură rezervă: nu sunt monede. Banii au câteva caracteristici absolut esențiale, care îi definesc. Crypto nu au niciuna din aceste caracteristici. În primul rând, banii sunt un etalon al valorii. Adică, toate bunurile își exprimă valoarea în bani. Știm câți dolari sau câți lei costă o pâine, o sticlă de lapte, un litru de benzină și așa mai departe. Niciun bun nu are prețul exprimat în crypto. Și nici nu poate avea. Este interesant că referința pentru orice crypto nu este o marfă de la bursă sau un coș din mai multe mărfuri: referința este mult hulitul dolar – știți, cel emis “discreționar” de autoritățile statelor și care trebuie să dispară, pentru a-i lua locul crypto. Ca să nu mai vorbim de costul de oportunitate: cât timp ai banii prizonieri și te rogi să vină prostul mai mare, poți pierde oportunități de afaceri adevărate, care chiar aduc profit.

5. Cum crește “valoarea”?

Crypto nu au niciun fel de profit pentru că nu pot fi folosite pentru investiții în lumea reală. Tot câștigul cu care se tot laudă unii și alții vine strict din pierderea altora. Niciun dividend, nicio dobândă, nimic! Sigur, fiind o lume virtuală atât de mare, mirajul câștigului fără muncă îi îndeamnă pe mulți să lase deoparte rațiunea și să “investească” în crypto. Toate prospectele spun doar că “valoarea” va crește, pentru că emisiunea de crypto este strict limitată, iar cererea tot mai mare va împinge prețul în sus, până la cer. Desigur că există o doză de profeție care se auto-îndeplinește: este suficient ca majoritatea jucătorilor să creadă că prețul crypto va crește pentru ca cererea să crească și ea, ceea ce într-adevăr împinge prețul în sus. Dragostea este mereu irațională: obiectul iubirii poate să nu fie deloc așa cum ne imaginăm noi; dar parcă asta contează?

6. Tropăim, tropăim…

Propaganda pro-crypto, atinge puncte foarte sensibile. Au rolul de a atrage noi jucători. Cea mai hazlie dintre poveștile de propagandă este aceea care susține că crypto valorează mai mult decât aurul. Pentru că, nu-i așa, tezaurizarea aurului nu aduce vreun profit, ba chiar sunt costuri de stocare, iar randamentul nu este dat decât de fluctuația cererii și a ofertei. Extragerea aurului are costuri de producție, așa cum sunt și costurile de minare a crypto. Iar valoarea crypto crește, crește, crește… Realitatea este, desigur, alta. Aurul este o marfă, valoarea lui intrinsecă a pornit, e adevărat, de la costul producerii lui, care se tot întâmplă de destule mii de ani. El a devenit etalon al valorii în timp, la început fără a fi existat vreo autoritate statală care sa îi impună acest rol, dar trăsăturile intrinseci ale aurului l-au desprins dintre celelalte mărfuri.