- Bitcoin e cotat la 76.400 $, -9% în ultimele 7 zile.
- Bitcoin scade cu 4,6% în ultimele 24 de ore.
- Bitcoin scade cu 18% în 2025.
- Ethereum e cotat la 1.450 $, -22% în ultimele 7 zile.
- Saylor, Strategy: BTC nu are tarife.
- ETF-ul Bitcoin al BlackRock deține Bitcoin în valoare de 47,7 mld. $.
- Strategy deține în prezent 528.000 BTC.
- Bitcoin are o valoare de piață de 1.600 mld. $.
Industria cripto e într-o stare de frică extremă, după anunțul tarifelor lui Donald Trump. Bitcoin pierde 9 procente în ultimele 7 zile. Iar Ethereum scade cu 22% în același interval de timp.
Advertisment
Deprecierile sunt alimentate de sentimentul general de evitare a riscului, alimentat de întărirea, pe termen scurt, a dolarului american și de creșterea randamentelor obligațiunilor de Trezorerie, arată o analiză BitGet.
Provocările macroeconomice continuă să apese pedala asupra activelor de risc, iar incertitudinea vine la pachet cu declarațiile și măsurile lui Trump.
Titlurile zilei
Cum poate Bitcoin și piața cripto să profite de situația actuală cu tarifele?
„Bitcoin și piața cripto pot profita de tarifele impuse de Trump în mai multe moduri, în special datorită naturii lor descentralizate și a percepției lor ca alternative la sisteme financiare tradiționale. Și aș lua așa, pe rând. În primul rând, tarifele au generat o incertitudine macroeconomică semnificativă, asta e clar. Și această incertitudine tinde să erodeze încrederea în monedele fiat, cum ar fi dolarul american. E bine, în astfel de momente, investitorii caută active care să funcționeze ca un refugiu, să le spunem. Iar Bitcoin e adesea numit un refugiu digital și astfel poate atrage capital din partea celor care vor să-și protejeze averea de inflație sau volatilitatea piațelor tradiționale. În al doilea rând, tarifele pot accelera și adoptarea criptomonedelor în, să zicem, economiile emergente sau care sunt afectate de aceste represalii comerciale. Și aici ne uităm la China, care a răspuns cu tarifele proprii și restricții valutare mai dure. Și mă gândesc că o posibilitate ar fi ca cetățenii și companiile de acolo să apeleze la Bitcoin sau alte criptomonede pentru a ocoli aceste controale de capital. Și am văzut asta deja, astfel de tendințe în trecut, în context precum criza din Venezuela și chiar ceva mai recent, sancțiunile asupra Rusiei. Și în final, aș zice că Trump însuși a promovat o agendă pro-crypto în campania sa, vorbind despre transformarea SUA în capitala crypto a lumii. Deci dacă administrația Trump combină, să zicem, tarifele cu politici de reglementare a industriei crypto, acest lucru ar putea stimula încrederea investitorului și adopția instituțională”, spune Cornel Frățică, investitor în cripto, pentru Aleph Business.
De ce există aceste scăderi în piața cripto?
„Vedem, într-adevăr, această corelație încă între Bitcoin și activele de risc, cum ar fi acțiunile tech și Nasdaq. Și asta am văzut ce s-a întâmplat și pe piațele tradiționale, cu bursa și inclusiv cu acțiunile companiilor de tech. Dacă ne uităm doar weekendul trecut, Bitcoin a scăzut aproape 10% în doar 24 de ore pe fondul acestor vânzări masive declanșate de anunțurile tarifare ale lui Trump. Ei bine, și această reacție sugerează că în prezent, din păcate, încă criptomonedele nu sunt percepute ca un refugiu sigur în momente de panică, ci mai mult ca un activ, să zicem, speculativ și încă sensibil la aversiunea față de risc. Deci, după cum vedem, într-un astfel de scenariu, investitorii preferă aurul, care s-a ținut mult mai bine toată această perioadă, sau obligațiunile de stat, în locul criptomonedelor, dar încă păstrăm și vedem de la un ciclu la altul, de la un an la altul, o maturitate a industriei și eu zic că mai devreme sau mai târziu o să ajungem și la acel safe haven și un apetit către zona aceasta de crypto, ca un refugiu împotriva inflației”, încheie el.