LUNA reintră în jocul cripto. După scăderea de 100% de săptămâna trecută, token-ul principal al blockchain-ului Terra este relistat pe Binance, cel mai mare cripto-exchange din lume, alături de UST, fostul stablecoin al Terra.

Cum a decurs până acum? În doar câteva ore prețul LUNA a făcut un salt de peste 1.000%. 1,2 miliarde de dolari din rezervele de Bitcoin ale blockchain-ului rămân în continuare neatinse și necontabilizate. Scopul? Do Kwon, cofondatorul Terra a anunțat oficial un plan de redresare a token-ului. Pentru a ține comunitatea în priză, 1 miliard de token-uri LUNA vor fi distribuite astfel: 40% vor merge către cei care dețineau LUNA înainte de prăbușire, 40% către deținătorii de UST, 10% către deținătorii de LUNA care au prins blocarea blockchain-ului și 10% către fondul de dezvoltare al ecosistemului, spune Do Kwon.

Am discutat subiectul cu Paul Achim, trader cripto.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Echipa din spatele proiectului LUNA a apelat la soluția inflației agresive cu scopul de a readuce UST, criptomoneda lor stabilă, la paritate cu dolarul. Practic au ales să sacrifice criptomoneda lor, LUNA, pentru a salva UST și pentru a ieși din această spirală a morții în care se află întregul ecosistem acum.

E o mișcare riscantă, zic eu, de tipul totul sau nimic. Însă în joc este acum însăși existența ecosistemului. Prețul a scăzut atât de mult încât Luna Foundation nu mai are nimic de pierdut.”, a declarat Paul Achim, trader cripto.