• Recordurile Bitcoin din 2024 vin în urma aprobării ETF-ului spot BTC și a halving-ului.
  • Analiștii văd un posibil nou raliu BTC până la finalul anului, pe fondul a 4 factori.
  • Săptămâna trecută SEC aproba și ETF-urile Ethereum pe spot.

Bitcoin bate multe recorduri în 2024. Dar mai vine un raliu? Pare că-i anul cripto. Cine-l propulsează? Aprobarea BTC spot ETF din ianuarie și halving-ul. Ulterior, Bitcoin a crescut cu peste 60% până în prezent.

La începutul anului, criptomoneda era la pragul de 43.000$. Acum atenția se îndreaptă deja și către ETF-uri în rândul altor criptoactive.

Bitcoin e în prezent destul de stabil după raliul anterior, din luna martie. S-a stabilizat la peste 60.000$, aproape de 70.000$. Analiștii anticipează acum un posibil nou raliu BTC până la final de 2024. Inclusiv Mike Novogratz, CEO Galaxy Investments, spune asta. Analiștii aduc în discuție 4 factori pentru creștere.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Care sunt cei 4 factori pentru un nou raliu Bitcoin?

1. Reducerea ratei dobânzii. Investitorii așteaptă decizia Fed pentru scăderea ratei. Asta ar putea duce la creșterea prețului Bitcoin, similar cu ceea ce s-a întâmplat în 2021, spun ei. Rata e în prezent la 5,5%, neschimbată din iulie 2023.

2. Posibile serii de reglementări, dar și ETF-urile. Aprobarea ETF-urilor spot și a legislației favorabile ar putea spori încrederea investitorilor și ar putea facilita adoptarea Bitcoin. Tot în rândul ETF-urile din zona cripto, joia trecută SEC aproba toate ETF-urile Ethereum pe spot. La 4 luni distanță după o decizie similară în cazul BTC.

3. Alegerile din noiembrie. O victorie a lui Trump la alegerile prezidențiale din SUA ar putea fi benefică pentru Bitcoin. Am văzut cum Trump și-a arătat foarte mult intersul pentru cripto și spune că Bitcoin are mult potential.

4. Utilizarea tot mai mare. Spre exemplu, protoculul Ordinals permite acum stocarea pe blockchain-ul BTC a mai multor active digitale, inclusiv NFT-uri. Ordinals a înregistrat un volum zilnic de tranzacționare de 3,42 milioane de dolari la mijlocul lunii mai.