Creditarea privată a crescut în luna octombrie cu 13,5% faţă de perioada similară din 2020, la un sold total de 316 miliarde lei, în timp ce faţă de finele lunii septembrie avansul a fsot de 0,8% (1% în termeni reali), arată datele BNR.

Creditul în lei, cu o pondere de 71,7% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat 18% an la an (9,4% în termeni reali), iar cel în valută exprimat în lei cu 3,5% (1,9% dacă indicatorul este exprimat în euro).

Faţă de septembrie 2021, în octombrie, împrumuturile în lei s-au majorat cu 0,9%, iar cele în valută exprimat în lei, cu o pondere de 28,3% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,4% (0,3 la sută când indicatorul este exprimat în euro).

Titlurile zilei

CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
NETANYAHU ȚINE UN DISCURS ÎN CONGRESUL SUA
FLORIN TALPEȘ APARE LA NYSE ȘI NMS TV
FERRARI BAGĂ CRIPTO ÎN VITEZĂ
LOEWE FURĂ PRADA
ANAF ÎȘI FACE NORMA DE COLECTARE

Pe segmentul de împrumuturi în lei, cea mai mare rată de creştere an la an a fost la creditele luate de firme şi instituţii financiare nemonetare, de 22,5%, la un sold de 92,5 miliarde lei la final de octombrie.

În schimb, creditele luate de populaţie s-au majorat cu 15,2%, la 134,8 miliarde lei.

Pe zona în valută, creditarea companiilor a urcat cu 12,4%, la 61 miliarde lei, în timp ce creditele luate de populaţie s-au redus cu 11,8%, la 28 miliarde lei.

Creditul guvernamental a scăzut în luna octombrie cu 2,8% faţă de luna septembrie 2021, până la 158 miliarde lei. În raport cu octombrie 2020, acesta a crescut cu 13,8% (5,5% în termeni reali).