• Visual Fan finalizează patru proiecte fotovoltaice pentru Autoliv România.
  • Renewable EPC by Allview planifică extinderea proiectelor regenerabile peste 5 MW până în 2025.
  • Acțiunile Visual Fan cresc cu 7% în ultimul an, iar capitalizarea ajunge la 89 mil. lei.

Visual Fan (ALW), controlată de Lucian Peticilă şi care deţine brandul Allview, finalizează implementarea a patru proiecte fotovoltaice pentru Autoliv România, subsidiara locală a grupului suedez Autoliv cu afaceri de 6 mld. lei şi un profit net de 143 mil. lei.

Autoliv instalează centrale fotovoltaice în patru sedii din România

Potrivit unui raport la Bursa de Valori, proiectele au fost realizate pentru diviziile Autoliv situate în Braşov, Sfântu Gheorghe, Rovinari şi Lugoj, și fiecare dintre ele au ca scop principal reducerea amprentei de carbon şi generarea de energie electrică pentru consumul intern. Compania nu menţionează la cât se ridică investiţia.

Proiectele presupun prestarea tuturor serviciilor de inginerie, proiectare, achiziţie, montaj, de joasă/medie tensiune şi punere în funcţiune a centralelor fotovoltaice, care au fost instalate atât pe sol cât şi pe clădiri, în cele patru sedii ale companiei Autoliv România.

Titlurile zilei

CE PROIECTE ARE VISUAL FAN?
ROLLS-ROYCE INVESTEȘTE 360 MIL. € ÎN GOODWOOD
SE ALĂTURĂ ROMÂNIA LA VISA WAIVER?
FOXCONN RAPORTEAZĂ PESTE FORECAST
ITALIA NEGOCIAZĂ CU SPACEX
MICROSOFT INVESTEȘTE 80 MLD. $ ÎN CENTRE A.I.

Prin divizia nou-înfiinţată Renewable EPC by Allview, ne propunem ca în 2025 să ne extindem portofoliul şi să abordăm proiecte de energie regenerabilă de peste 5 MW, continuând să promovăm tehnologii avansate şi parteneriate puternice pentru o industrie mai verde şi mai sustenabilă”, arată raportul.

Visual Fan are o capitalizare de 89 mil. lei. În ultimul an, acţiunile au plus 7%. În T3 compania a anunţat venituri de 51 mil. lei şi un profit net de 2,2 mil. lei.​