Titlurile de stat Fidelis, vândute de Ministerul de Finanţe în luna iulie pe piaţa de capital, au intrat vineri la tranzacţionare la BVB, valoarea celor patru runde de finanţare derulate în ultimele 12 luni la BVB de către Finanţe depăşind 7 miliarde lei (peste 1,4 miliarde euro).

În iulie, Ministerul Finantelor a atras în iulie 614,5 milioane lei si, respectiv, 59 milioane euro (valori însumând 905 milioane lei – 183,5 milioane euro), prin a patra ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS) derulată în ultimele 12 luni prin sistemele Bursei.

 „Suma atrasă de Ministerul Finanţelor prin cele patru oferte este una impresionantă şi demonstrează că investitorii sunt dispuşi să-şi plaseze banii atunci când li se oferă oportunităţi de investiţii. Putem spune că a patra ofertă pentru vânzarea de titluri de stat Fidelis este un succes luând în calcul suma atrasă şi estimările cu privire la evoluţia inflaţiei în România. Totodată, trebuie să vedem că derularea ofertei Fidelis s-a suprapus în mare parte cu derularea altei IPO pentru vânzarea de acţiuni. Deşi vorbim de două tipuri de investitori în funcţie de profilul de risc al acestora, totuşi, vedem că investitorii de retail au dislocat cumulat aproape 1,4 miliarde lei pentru a subscrie la cele două IPO. Având această imagine de ansamblu, putem spune că piaţa de capital a dovedit din nou că este capabilă să absoarbă oferte de dimensiuni considerabile şi să finanţeze economia României”, a declarat Radu Hanga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager şi Intermediar) şi Banca Transilvania (Grup de Distributie) şi Banca Comerciala Romana şi BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate şi prin participanţi eligibili. Listarea titlurilor de stat este realizată cu sprijinul BT Capital Partners.

„Ultimii trei ani au demonstrat că piaţa de capital se maturizează şi îşi îndeplineşte rolul de finanţare a economiei, iar gama de instrumente disponibile pentru investiţii este din ce în ce mai diversificată. Vorbim de aproape 60 de runde de finanţare prin obligaţiuni, cu o valoare cumulată de peste 3 miliarde de euro, dar şi de 17 companii antreprenoriale listate, ale căror capitalizări cumulează aproape 1 miliard de euro. Totodată, creşte şi numărul de investitori, doar în perioada ianuarie 2020 – martie 2021, numărul acestora urcând cu o treime, la aproape 71.000. Ne-am propus să oferim investitorilor cât mai multe instrumente pentru a tranzacţiona şi pentru a-şi administra portofoliile, iar odată cu lansarea Contrapărţii Centrale, gama de astfel de instrumente se va diversifica şi mai mult”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti.

 În cadrul celei de-a patra oferte, derulată în perioada 22 iunie – 12 iulie, românii au plasat aproape 5.900 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturităţi de unu, respectiv doi ani, şi o emisiune în euro, cu scadenţa la doi ani.