• Războiul din Ucraina a adus volatilitate și instabilitate pe burse
  • Principalii indici din SUA au scăderi de până la 14%
  • Marile burse europene s-au apreciat cu până la 12% în ultimul an

Ce impact are conflictul din Ucraina pe burse? Ce a dominat piețele de capital în ultimul an?

Instabilitate, volatilitate, risc ridicat. Investitori nesiguri. Cifrele nu confirmă, totuși, sentimental general din piețe. După avansul de la început de 2023, doar sectorul tech rămâne puțin în urmă.

Dow Jones e aproape pe zero. S&P 500 are în ultimul an un minus de 7%. Nasdaq Composite are un declin de 14% de la izbucnirea conflictului.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Bursele europene nu simt tensiunile. Principalii indici au plus 10-12%.

La noi, indicele BET de la BVB are minus 7% în ultimul an, dar e pe plus 2% cu tot cu dividende.

Ce rol a avut invazia Rusiei pe burse? Am discutat subiectul cu Șerban Florea, fondator, Selective Capital.

“Aș începe cu ceva puțin diferit și anume – astăzi este Dragobete și cred că noi, românii, suntem cei mai îndreptățiți în acest context să spunem astăzi, la un an de război, “Make love, not war”. Pornind însă de la aceasta, cred că piața bursieră a fost implicată emoțional, de fapt; implicată emoțional puternic în acest conflict, iar acest lucru s-a observat destul de rapid în fluctuațiile majore pe care le-am avut odată cu anunțul, din păcate, din 24 februarie anul trecut. Și fluctuațiile majore s-au văzut cu un impact major în zona mărfurilor, gaze naturale, petrol.”, a spus Șerban Florea, fondator, Selective Capital.