• IBM și Tesla au raportat aseară, iar astăzi înainte de deschidere Comcast și Blackstone au ieșit la raport.
  • Astăzi, după închidea burselor americane, Visa, Intel și T-Mobile US publică cifrele financiare.
  • BCE nu modifică dobânzile la ultima ședință monetară, iar economia SUA crește cu 3,3% în T4/2023.

Raportările companiilor publice din SUA continuă. Cele mai recente? IBM și Tesla aseară. Astăzi, înainte de deschidere, Comcast și Blackstone ies la raport.

Cum arată cele mai recente raportări?

Tesla raportează sub așteptări. Iar acțiunile scad cu 9% la deschiderea de astăzi.

IBM are cifre peste așteptările Wall Street, atât pe partea de venituri totale, cât și pe partea de câștig pe acțiune. Iar acțiunile cresc cu 11,5%.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Comcast bate așteptările pe ambele planuri. Acțiunile au plus 5,5%. Iar Blackstone are cifre mixte. Totuși, valoarea companiei crește cu 0,6% la deschidere.

Cum arată raportările până acum?

Sectorul bancar a raportat, în general, peste consensul pieței. La fel și Netflix, care adaugă peste 13 milioane de noi utilizatori unici în ultimul trimestru. Plus 10,7% are compania de streaming la ultima închidere.

Ce raportări urmează?

Astăzi, după închiderea bursei, ies la raport Visa, Intel și T-Mobile US.

Ultimele date macroeconomice importante, publicate astăzi, vin din Europa. Banca Centrală Europeană nu modifică dobânzile la ultima ședință monetară. Dobânda-cheie rămâne la 4,5%, dobânda la depozite e 4%, iar cea la credite 4,75%.

Iar peste Ocean, economia SUA crește cu 3,3% în T4/2023, peste așteptările de 2%, arată datele preliminare oficiale.