• Radu Hanga, președinte BVB: Investitorii instituționali străini sunt mai puțin activi.
  • Radu Hanga: Contextul geopolitic influențează climatul investițional.
  • Hanga: Bursa nu este doar o sursă de finanțare, ci și un instrument de creștere a vizibilității companiilor.
  • Investițiile locale devin tot mai importante în structura pieței, spune Radu Hanga.

Pentru a atrage mai mulţi investitori de retail la bursă şi a crea o masă critică ce poate influenţa piaţa, este esenţial să simplificăm modul în care vorbim despre investiţii. De multe ori, deciziile financiare sunt luate intuitiv, mai simplu decât ne place să credem, a trasmis Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, la evenimentul ZF Capital Markets Summit 2025.

Pentru a încuraja participarea investorilor de retail, astfel încât să ajungem la o masa care să mişte piaţa, trebuie să începem să vorbim cât mai simplu. Deciziile de investiţie le luăm într-un mod mult mai simplu decât ne place nouă să credem.  Adică ne uităm mai puţin la multiplii şi ne uităm mai mult la oamenii care reprezintă companiile, la încrederea pe care ne o livrează, la produsele pe care le vând. Dacă acceptăm realitatea asta şi transmitem un mesaj mai simplu. Ca să sumarizez creşterea ţine de două elemente –  un mesaj, cât mai simplu şi produse

Ce declară Radu Hanga la ZF Capital Markets Summit?

Creşterea lichidităţii pieţei ţine de un mix de elemente. Pe de o parte, ţine de instrumente, şi aici, sigur, o piaţă de instrumente financiare derivate ar ajuta din perspectiva lichidităţii, iar pe de altă parte ţine mult şi de modul la care ne raportăm la tranzacţionarea la bursă

Titlurile zilei

Moody’s schimbă perspectiva de rating a României de la stabilă la negativă
Aurul depășește 3.000 de dolari uncia
Salariul mediu net ajunge la 5328 lei în ianuarie
Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor mașini electrice fabricate în România
Tesla este prinsă în focul războiului comercial
UiPath cumpără compania de A.I. Peak

Piaţa de capital este o sursă de finanţare, Pe de altă parte, dacă vrem să ne diferenţiem de alte pieţe noi spunem că piaţa de capital nu este doar o sursă de finanţare. Este şi o platformă care te ajută să-ţi creşti business-ul. Bursele nu s-au născut ca să ofere un loc de tranzacţionare unor oameni care aveau nişte bani şi care vreau să tranzacţioneze, bursele s-au născut ca să susţină nişte companii. Deci, finanţare, doi, vizibilitate şi suport pentru dezvoltarea business-ului

Conceptul acesta de bursă naţională are sens pentru că ajută companiile să-şi creeze vizibilitate pe o piaţă care e relevantă

Pilonul 2 este un mare activ pentru piaţa românească. Cred că, natural, în timp Lucrurile se vor regla în prezent,  Pilonul 2 este încă în faza de acumulare, adică, banii care intră în pilonul 2 sunt mai puţini decât banii care Ies, însă, în timp sumele care intră o să rămână relativ constante şi sumele care Ies sub forma de plăţi, o să înceapă să crească. Ca şi sursă de finanţare pentru companii, faptul că fondurile de pensii există aici şi investesc în companiile locale, dincolo de faptul că s-ar putea ca o perioadă de câţiva ani să ia puţin din lichiditatea piaţei, este un mare plus Se vede asta în evoluţia Bursei, se vede în evoluţia indicilor, se vede în evoluţia evaluării companiilor

În urmă cu 10 ani aveam 2-3 milioane de euro tranzacţii. Nu existau prea multe tranzacţii în momentele în care investorii străini nu erau la birou, erau în vacanţă, etc. Acum avem. Nu mai există diferenţe mari  între momentele în care pieţele din vest sunt închise sau deschise.  Acest lucru arată că dincolo de lichiditatea pe care o vedem, se întâmplă nişte schimbări în structura acestei lichidităţi

Dacă ne uităm la ultimii 4-5 ani, o să vedem un switch, în sensul că se vede o scădere a ponderii instituţionlilor străini şi o creştere a ponderii instituţionalilor locali. Ceva ciudat este că  nu vedem o creştere a lichidităţii în zona de investitori de retail locali, în condiţiile în care vedem o creştere accelerată a numărului de conturi deschise, şi natural acest lucru ar trebui să se întâmple odată cu creşterea numărului de conturi inclusiv creşterea numărului de conturi active. Dar nu vedem o corelaţie între creşterea numărului de conturi active şi ponderea investitorilor de retail în lichiditate

Ceea ce vedem în ultimii 2-3 ani este că în zona de piaţă de capital investitorii străini instituţionali sunt mai puţin activi Şi aici eu cred că răspunsul la această întrebare ţine de contextul geopolitic. Sigur că suntem în România, ne-am obişnuit cumva cu faptul că este un conflict la 1.000 de kilometri de noi. Dacă te uiţi de la Londra sau dacă te uiţi de la New York distanţele astea sunt foarte mici. Cred că dacă se va ajunge  la un soi de rezoluţie în ceea ce priveşte conflictul din Ucraina totul se va calma din punct de vedere a climatului investiţional