Piaţa globală a IPO-urilor încetineşte în T3/2021, după un început în forță

Sursă foto: Hepta

Ofertele Publice Iniţiale (IPO) au scăzut la nivel global în cel de-al treilea trimestru, după ce anul începuse într-un ritm alert pentru pieţele internaţionale de capital.

Totuşi, numărul de listări din primele nouă luni a fost cel mai mare de la bula dot com din anul 2000, conform datelor agregate de Refinitiv, citate de Reuters. IPO-urile derulate în T3/2021 au strâns în total 94,6 miliarde de dolari, în scădere cu 26,3% faţă de perioada aprilie-iunie 2021 (T2), pe măsură ce activităţile s-au redus din cauza sezonului estival şi a restricţiilor aplicate de SUA asupra companiilor chinezeşti listate.

Măsurile au venit în contextul în care Beijingul şi-a atacat una dintre cele mai mari companii, Didi Global, după ce societatea a efectuat un IPO pe piaţa de capital din New York. De la începutul anului, au fost înregistrate la nivel mondial peste 2.000 de IPO-uri, cu o valoare totală de aproximativ 421 de miliarde de dolari. Suma reprezintă un nou maxim istoric pentru acest moment al anului şi este de aproape două ori mai mare faţă de sumele încasate în aceeaşi perioadă din 2020. Numărul include 486 de IPO-uri realizate de SPAC-uri (Special Purpose Acquisition Company), care au strâns în total 127,7 miliarde de dolari.

Printre cele mai impresionante IPO-uri din T3/2021 se pot numi listarea realizată de platforma de brokeraj Robinhood Markets, în valoare de 2,1 miliarde de dolari, şi cea a companiei sud-coreene de software Krafton, care a obţinut 3,7 miliarde de dolari prin intermediul bursei din Busan, Coreea de Sud. Însă cel mai mare IPO de anul acesta, de 5,4 miliarde de dolari, îi aparţine companiei chinezeşti de video streaming Kuaishou, susţinută de gigantul media Tencent, societate ale cărei acţiuni deveniseră cele mai slab performante la nivel internaţional în luna iunie, ca urmare a măsurilor lansate de Beijing asupra sectorului tech.