Cele 21 de fonduri deschise locale de acţiuni numărau 40.760 de investitori la finele anului 2021, cu 23.732 de investitori mai mult faţă de 31 decembrie 2020.

În termeni procentuali, creşterea de anul trecut a fost de 139,4%, adică mai mult de o dublare, respectiv un record istoric, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza celor mai recente date de la Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).

Datele agregate de ZF arată că numărul investitorilor în fondurile deschise locale de acţiuni a urcat în fiecare dintre cele 12 luni analizate, în a doua parte a anului fiind cel mai mare influx.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În S1/2021, această categorie de fonduri şi-a majorat cu 10.000 (58,7%) numărul investitorilor, în timp ce lunile iunie-decembrie 2021 au adus o creştere cu 13.732 (50,8%) de investitori.

Activele nete ale celor 21 de fonduri deschise locale de investiţii au ajuns la 3,2 miliarde de lei în decembrie 2021, în urcare cu 94,8% de la începutul anului.

Cele mai performante 10 fonduri deschise locale de acţiuni, cu active nete cumulate de 2,5 miliarde de lei, au livrat investitorilor în 2021 randamente cuprinse între 32,84% şi 36,43%.