One United Properties (BVB: ONE), unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, anunţă încheierea unui acord de cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni al Bucur Obor S.A., companie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul de tranzacţionare BUCU.

One United Properties (BVB: ONE), unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, anunţă încheierea unui acord de cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni al Bucur Obor S.A., companie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul de tranzacţionare BUCU.

„Decizia de a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni al Bucur Obor este în concordanţă cu strategia One United Properties de a creşte ponderea profiturilor din activitatea de închiriere într-o manieră durabilă. Bucur Obor are un istoric îndelungat în ceea ce priveşte profitabilitatea dintr-o astfel de activitate şi credem că acordul pe care l-am încheiat astăzi reprezintă un alt pas făcut în direcţia creării de valoare suplimentară pentru compania noastră şi pentru stakeholderii One United Properties”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

One United Properties a achiziţionat indirect pachetul majoritar de acţiuni al Bucur Obor, prin intermediul companiei BO Retail Invest SRL.

În data de 19 noiembrie 2021, BO Retail Invest S.R.L. a achiziţionat 54,4351% din capitalul social al Bucur Obor S.A., contra sumei de 64.935.000 lei, la un preţ pe acţiune de 8,918 lei, care reprezintă un discount semnificativ faţă de preţul de 21,8 lei la care acţiunile BUCU erau tranzacţionate în ziua precedentă. Contractul dintre One United Properties şi BO Retail Invest S.R.L. este supus autorizării de către Consiliul Concurenţei, transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor BO Retail Invest S.R.L. putând avea loc doar după emiterea acestei autorizări.

Bucur Obor este un centru comercial din Bucureşti care şi-a deschis porţile pentru locuitorii Capitalei în anul 1975. Astăzi, centrul găzduieşte magazine de toate dimensiunile, de la afaceri de familie şi până la branduri internaţionale consacrate. Compania a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti în iulie 1997, iar în prezent este cotată pe piaţa AeRO având o capitalizare bursieră de 289 milioane de lei. În 2020, Bucur Obor S.A. a înregistrat o cifră de afaceri de 31,6 milioane de lei, din care veniturile din chirie s-au ridicat la 26,9 milioane lei, şi un profit net de 10,2 milioane de lei.

One United Properties este cea mai mare companie imobiliara românească listată pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Acţiunile companiei au debutat la BVB în data de 12 iulie 2021, în urma unui IPO de succes, în cadrul căruia compania a atras 260 de milioane de lei pentru noi investiţii imobiliare. Începând cu data de 20 septembrie 2021, acţiunile ONE sunt incluse în indicele BET, acesta urmărind evoluţia celor mai lichide 19 companii listate la Bursa de Valori Bucureşti.