• Acțiunile din BET cresc cu până la 100% în 12 luni.
  • Multiplii P/E ai pieței urcă, pe fondul aprecierii prețurilor.
  • Banca Transilvania se tranzacționează la un P/E de 8,8.
  • BRD ajunge la un P/E de 12, după +50% la bursă.

La început de 2026, Bursa de Valori București intră într-o nouă etapă de evaluare: după un an cu creșteri de două cifre pentru multe acțiuni din BET, multiplii financiari se modifică vizibil. Dacă în ianuarie 2025 piața era percepută drept „ieftină”, cu Price to earnings scăzute și dividende mari, în 2026 tabloul arată o polarizare clară între companiile încă atractiv evaluate și cele unde investitorii plătesc deja prime de creștere. Romgaz şi Nuclearelectrica au multipli mai temperaţi, sub 13 şi respectiv sub 10, chiar dacă acţiunile lor au crescut puternic. Hidroelectrica se află la un Price to earnings de peste 20, semnificativ mai mare decât nivelul de aproximativ 12 din ianuarie 2025, ceea ce reflectă atât statutul defensiv, cât şi aşteptările investitorilor privind stabilitatea fluxurilor de numerar. BVB deschide azi pe plus/pe minus. Indicele BET crește/scade cu și ajunge la puncte.

Mai pot fi justificate valoarile actuale din BET prin ritmul de creștere al profiturilor și în ce măsură investitorii plătesc deja profituri viitoare, nu rezultate curente? Ce spune Liviu Popescu, jurnalist la Ziarul Financiar, pentru Aleph Business?

Potrivit lui, în ultima perioadă, creșterea profiturilor a fost mai lentă, iar capitalizările bursiere nu reflectă întotdeauna rezultatele financiare raportate. Investitorii par să se concentreze mai mult pe așteptările, proiectele și planurile companiilor decât pe rezultatele deja înregistrate. Această situație arată o anumită euforie pe piața locală, în care creșterile nu sunt întotdeauna susținute de performanțe financiare fundamentate. Este de urmărit dacă rapoartele care urmează începând cu februarie se vor ridica la nivelul evaluărilor companiilor.

Cum afectează scăderea randamentelor dividendelor, atractivitatea pieței locale? Cum se schimbă strategia investitorilor într-o piață care nu mai este uniform ieftină?

El spune că după creșterea semnificativă de 60% a prețurilor acțiunilor în 2025, randamentele dividendelor sunt mai scăzute comparativ cu anii anteriori. Aceasta se datorează faptului că, atunci când prețul acțiunilor crește, iar dividendele stagnează sau cresc mai lent, randamentul procentual al dividendelor scade. Această scădere nu este considerată negativă, deoarece investitorii au beneficiat deja de aprecierea valorii acțiunilor, iar Bursa de la București a oferit mult timp randamente ridicate investitorilor. Analiștii atrag atenția că randamentele mari ale dividendelor au redus dinamismul tranzacțiilor pe piață, mulți investitori preferând să primească dividende fără a tranzacționa. În teorie, randamentele mai scăzute ar putea stimula activitatea investitorilor, contribuind la creșterea valorii tranzacțiilor și la consolidarea poziției Bursei de la București în regiune. Scăderea de 2-3% a randamentelor, comparativ cu obișnuitele 8-9%, este văzută ca un semn de maturizare a pieței, reflectând echilibrul între repartizarea dividendelor și menținerea resurselor companiei pentru dezvoltare.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE