• Indicele BET s-a apreciat cu aproape 5% de la începutul anului
  • Acțiuni ca Medlife, Teraplast sau Purcari s-au apreciat cu cca. 10%
  • Majoritatea burselor asiatice sunt pe plus după redeschiderea Chinei

Primele două săptămâni la BVB. Și primele vești bune. Indicele BET s-a apreciat cu circa 5% de la începutul anului.

Dar sunt acțiuni din componența indicelui principal care au avut evoluții mai bune. Medlife, plus 12%. Teraplast, + 9,6%, Purcari, plus 8,7%. Transgaz, plus 8%.

De unde dinamica spectaculoasă de la BVB? Mai ales că emitenții nu au avut anunțuri importante? Discutăm imediat.

Titlurile zilei

CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
NETANYAHU ȚINE UN DISCURS ÎN CONGRESUL SUA
FLORIN TALPEȘ APARE LA NYSE ȘI NMS TV
FERRARI BAGĂ CRIPTO ÎN VITEZĂ
LOEWE FURĂ PRADA
ANAF ÎȘI FACE NORMA DE COLECTARE

Pe plan extern, cu bursele americane închise în 16 ianuarie, vedem un parcurs bun pe cele asiatice. Majoritatea sunt pe plus, în contextul inflației în scădere pe plan global și redeschiderii Chinei. Și monedele asiatice prind teren. Yen-ul japonez e la cel mai ridicat nivel din ultimele 7 luni.

Cum se mișcă bursele? Am discutat subiectul cu Cristian Istrătescu, investitor la BVB.

“În principiu, cred că cea mai mare creștere este de departe a pieței AeRO, deci acele companii de growth. Ele și-au revenit primele anul acesta. Dacă ne uităm pe indicele BET-AeRO vedem că are o creștere de două cifre, sunt companii de acolo care au crescut și 75% de la începutul anului, ceea ce este spectaculos, dar sunt destul de multe care au crescut cu zeci de procente.

Dacă ne uităm de la finalul anului 2022, într-adevăr creșterile sunt mari, dar dacă ne întoarcem două luni în urmă, o să vedem că, față de octombrie sau față de septembrie, creșterile nu sunt, ba din contră, la unele avem scăderi față de septembrie.”, a spus Cristian Istrătescu, investitor la BVB.