În primul trimestru al anului 2021, Grupul XTB a generat un profit net consolidat de 19,5 milioane euro, cu 121,3% mai mult decât în trimestrul anterior, când profitul era de 8,8 milioane euro. Veniturile consolidate s-au ridicat la 40,8 milioane euro, o creştere cu 33,4% faţă de ultimul trimestru al anului 2020, în timp ce EBIT a fost de 21,8 milioane euro (creştere cu 77,1% T/T).

„Ne onorează aceste cifre deoarece, mai presus de statistică, exprimă încrederea investorilor şi siguranţa pe care ei o simt alături de noi. Este adevărat şi că noi încercăm în mod constant să venim în sprijinul investitorilor, punând un accent deosebit pe susţinerea acestora atât cu informaţii esenţiale, cât şi cu analize complexe la zi, în fiecare zi. Suntem de altfel promotori ai programelor de educaţie financiară pe pieţele bursiere în România, investind constant în domeniul acesta de peste 10 ani. Credem că acesta este unul dintre diferenţiatorii noştri cheie, alături de suportul de înaltă calitate oferit clienţilor la nivel local, dar şi de deciziile recente precum eliminarea comisionului la tranzacţionarea de acţiuni şi ETF-uri cu deţinere, pe pieţele externe, pentru un rulaj lunar de până la 100.000 Euro”, a declarat la rândul său Irina Cristescu, general manager XTB România.

Serviciile care furnizează lichiditate şi tehnologie altor instituţii financiare reprezintă o zonă în continuă creştere a operaţiunilor Grupului XTB. În primul trimestru al anului 2021, X Open Hub (XOH) a înregistrat un venit de 2,3 milioane euro, în timp ce în al patrulea trimestru al anului 2020 a depăşit 1,1 milioane euro.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Grupul XTB a înregistrat o creştere trimestrială record a numărului de clienţi, cu 67.200 în primul trimestru al anului 2021, ceea ce reprezintă o creştere de 73% faţă de trimestrul anterior, când a crescut cu 38.400.

În plus, pentru prima dată în istoria companiei, peste 100.000 de clienţi au investit activ cu XTB într-un trimestru, ajungând până la 103.400, o creştere de 43% faţă de nivelul de 72.300 de clienţi activi în T4/2020, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

„Aceşti indicatori de performanţă au o mare importanţă în contextul dezvoltării pe termen lung a companiei şi a implementării strategiei noastre. Numărul de clienţi noi şi clienţi noi activi se traduce direct în veniturile şi profiturile XTB, care au fost, de asemenea, semnificativ mai mari decât în trimestrul anterior”, a declarat Omar Arnaout, preşedintele consiliului de administraţie al XTB.

În ceea ce priveşte extinderea geografică, Grupul concretizează activităţile pregătitoare care vizează lansarea operaţiunilor în Emiratele Arabe Unite.

„Pas cu pas, implementăm activităţile planificate – de la obţinerea aprobărilor şi licenţelor necesare, până la pregătirea infrastructurii interne, a produselor şi a ofertei noastre, până la recrutarea echipei locale – toate acestea ne vor permite să începem un capitol complet nou în istoria extinderii globale a XTB. Vom fi bucuroşi să împărtăşim toate planurile detaliate atunci când vom începe să operăm în Dubai, lansare care va avea loc în prima jumătate a acestui an”, explică Omar Arnaout.

Cu mai mult de 15 ani de experienţă în pieţele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi o companie completă de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia. Cu birouri în peste 10 ţări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa, XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorităţi de supraveghere din lume, inclusiv FCA şi KNF.