Fondul Proprietatea (FP), acţionar cu 20% la producătorul de energie electrică Hidroelectrica, solicită 1 miliard de lei (200 mil. euro) sub formă de dividende speciale din rezultatul reportat al companiei de stat, o astfel de mişcare fiind o practică obişnuită a Fondului în ultimii ani de zile, una cu care Ministerul Energiei a fost de acord.

Pe de altă parte, Hidroelectrica vrea să-şi remunereze cei doi acţionari – statul român (80%) şi FP (20%) cu 2,8 miliarde de lei din profitul net de 3 miliarde de lei realizat în anul 2021.

Astfe, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, şi compania care ar putea stabili cea mai mare listare din istoria pieţei de capital, ar putea plăti anul acesta dividende de circa 3,8 miliarde de lei, din care 760 mil. lei vor merge la Fondul Proprietatea iar restul de circa 3 mld. lei la statul român în calitate de acţionar majoritar.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Fondul vrea ca dividendele speciale să fie plătite până la 30 septembrie 2022. AGOA în care se va decide plata dividendelor va avea loc pe 28 aprilie 2022.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică al României, fiind de altfel şi cea mai profitabilă companie de stat, şi-a bugetat pentru 2022 venituri totale de 7,4 miliarde de lei, în urcare cu 11% faţă de cele realizate în 2021, în timp ce profitul net este estimat la 2,9 mld. lei, minus 8% faţă de cel de 3,16 mld. lei din 2021.​