- Indicele BET de la BVB trece pentru prima dată de pragul de 16.100 de puncte.
- BET se aprecia cu 0,75% la finalul ședinței de tranzacționare de luni.
- În creștere Romgaz sau Hidroelectrica. Cu minus: FP, TTS sau TeraPlast.
Indicele de referinţă BET al Bursei de la Bucureşti se aprecia luni cu 0,75%, până la 16.129 de puncte. Este pentru prima dată când depășește 16.100 de puncte, potrivit datelor agregate de ZF. Lichiditatea totală: 1,92 mld. lei, inclusiv cele cinci tranşe ale celei mai recente emisiuni de titluri de stat Fidelis a MFP, în valoare cumulată de 1,79 mld. lei. Dar și tranzacția de 51 mil. lei prin care Infinity Capital Investments vinde participaţia la Univers Rm. Vâlcea.
Advertisment
Cu excepția celor două operațiuni, rulajul a fost de 80,5 mil. lei, peste media de tranzacţionare a acestui an. Cele mai lichide acţiuni: Banca Transilvania (16 mil. lei), Hidroelectrica (14,6 mil. lei) şi Romgaz (12 mil. lei).
Ce determină dinamica BET
Avansul indicelui principal este determinat de evoluția Romgaz, cu 2,7% pe plus, Hidroelectrica (+2%), Digi Communications (+1,2%) și Electrica, cu 1%.
Titlurile zilei
La capitolul scăderi: Fondul Proprietatea (minus 1,4%), Transport Trade Services şi Transelectrica (minus 1%) şi TeraPlast (minus 0,85%).
Toți indicii de la BVB închid pe plus ședința de luni, cu excepția BET-FI, care e cu 0,41% în teritoriu negativ.
Cum se mișcă bursa locală
De la începutul anului, BET are un avas de 5%. Raportat la ultimele 12 luni, este în creștere cu 30%.
Pentru comparație, principalele burse europene se apreciază în același ritm, în cazul indicelui de la Frankfurt sau Paris. Indicele londonez FTSE 100 are un minus de 1% în 2024.
Peste Ocean, principalii indici de pe Wall Street înregistrează evoluții ușor superioare. S&P 500 se apreciază cu peste 8% de la începutul anului, Nasdaq Composite are +10%. Ușor mai jos e Dow Jones, cu un avans de 4%.