Seria raportărilor semestriale continuă cu UiPath, prima companie românească ajunsă pe Wall Street. La finalul T2/2022, compania condusă de Daniel Dines, a avut venituri de 242 mil. $, faţă de 195,5 mil. dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce pierderile se ridică la 120 mil. $, cu 20 de mil. $ peste nivelul înregistrat în T2/2021.

Reacția din partea investitorilor a fost una negativă. În sesiunea de after-hours, acţiunile PATH scădeau cu -14%, până la 13,4 $ pe unitate. Un minim istoric care aduce capitalizarea companiei la 7,8 mld. $, potrivit ZF.

Bursa de Valori București deschide ședința de tranzacționare de astăzi pe PLUS. La ora 10 și 30 de minute, indicele principal BET se deprecia cu 0,02%.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Trecem la bursele americane care sunt dominate de scăderi pentru a treia zi consecutivă. Dow Jones scade cu -0,55%, Nasdaq cu -0,74% și S&P 500 cu -0,41%.

În piața commodities, petrolul Brent scade cu -1,18%. Prețul gazelor naturale este în creștere cu +0,3% în ultimele 24 de ore și ajunge la 7,9$. Dacă ne uităm la metalele prețioase, argintul este pe plus +0,17% iar prețul cuprului se depreciază cu -1,21%. În cazul aurului, prețul pe uncie ajunge la 1.709 $, cu o scădere de 0,20% în ultimele 24 de ore. Asta după o prăbușire de 0,6% înregistrată în ultimele 2 zile.

Am discutat subiectul cu Cristian Istrătescu, investitor la bursă.

“Așteptările pentru restul anului sunt deja clare pentru că UiPath a dat deja și guidance-ul pentru tot anul 2022 și, cumva, de aceea și scad acțiunile. Cel puțin în T3 au previzionat venituri exact ca în T2. Să nu uităm că investitorii, în momentul în care au aceste companii în portofoliu, se așteaptă la creșteri accelerate, ori un venit flat nu este chiar ceea ce își dorește un investitor într-o astfel de companie de tip growth. Evident, nemulțumirile se reflectă în preț, însă UiPath este o companie care are un plan foarte bine definit.”, a povestit Cristian Istrătescu, investitor la bursă.