Se încing procesoarele. După un picaj de 33% anul trecut, Nasdaq Composite urcă în 2023 cu 9%. Avans susținut în principal de producătorii de chip-uri ca AMD sau Nvidia. După ce au fugit spre sectoare mai sigure în 2022, investitorii revin, optimiști, în zona de tehnologie.

În 2023, cheltuielile IT la nivel mondial vor totaliza 4.500 de miliarde de dolari, o creștere de 2,4% de la an la an. Segmentele de software şi de servicii IT ar urma să crească cu 9,3%, respectiv 5,5% anul ăsta, arată un studiu Gartner.

Sectorul de tehnologie este unul dintre cele mai promițătoare, spune Bogdan Maioreanu, analist eToro. Am discutat subiectul cu acesta.

Titlurile zilei

CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
NETANYAHU ȚINE UN DISCURS ÎN CONGRESUL SUA
FLORIN TALPEȘ APARE LA NYSE ȘI NMS TV
FERRARI BAGĂ CRIPTO ÎN VITEZĂ
LOEWE FURĂ PRADA
ANAF ÎȘI FACE NORMA DE COLECTARE

“Nasdaq, așa cum ați spus, a fost cel mai mare pierzător dintre indicii americani anul trecut. Anul acesta are deja +9,41% de la începutul anului. Și S&P 500 a crescut, a depășit 4.000 $ pentru prima dată din 13 decembrie anul trecut. Creșterile pe indici au fost ajutate și de niște aspecte tehnice. S&P 500 s-a dus peste media mobilă de 200 de zile, iar Nasdaq este peste media mobilă de 100 de zile. Mai avem și investitori care își iau în acest moment mai multe riscuri.”, a spus Bogdan Maioreanu, analist eToro.