Din cele 21 de companii listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în 2021, o treime au reuşit să îşi atingă profitabilitatea previzionată anul trecut, conform unei analize realizate de Bogdan Vasile, analist de investiţii la Evergent Investments (fosta SIF Moldova).
Advertisment
2021 a adus o efervescenţă neobişnuită la BVB, randamente superioare, emitenţi şi investitori noi, BET crescând între timp cu 33%, una dintre cele mai bune performanţe înregistrate vreodată de indicele de referinţă al pieţei locale de capital.
„Pe fondul revenirii economice şi a interesului investitorilor, brokerii au surprins foarte bine necesitatea reprezentării substanţiale a unor sectoare economice pe bursa locală, precum IT şi agricultura”, reiese din analiză, scrie Ziarul Financiar.
Titlurile zilei
Din societăţile listate pe AeRO anul trecut, 52% dintre acestea au atins un grad de realizare a profitului net de peste 80%. De asemenea, o companie a realizat în 2021 un profit net dublu faţă de cel previzionat, în timp ce patru companii (19%) au înregistrat pierdere, deşi toate au preconizat rezultate nete pozitive pentru anul 2021 în materialele de prezentare pentru listare.
Valul de listări din 2021 a cuprins afaceri din sfera IT-ului, agriculturii, serviciilor, retailului, real estate-ului si producţiei şi a fost susţinut cu optimism de investitori, printr-un grad ridicat de suprasubscriere a ofertelor.
43% dintre companii au îndeplinit veniturile previzionate, în timp ce una din cinci nu a atins un grad de realizare de 50% al veniturilor.
Totodată, analiza indică discrepanţa între aşteptările investitorilor şi rezultatele financiare anuale situate mult sub promisiunile din documentele de ofertă. De altfel, trendul descendent pentru majoritatea noilor emitenţi de pe bursa locală s-a manifestat înainte de începerea conflictului din Ucraina, pe măsură ce au apărut noi informaţii despre aceştia. Evoluţia lor evidenţiază, însă, aspectele pe care trebuie sa le îmbunătăţească: transparenţa, guvernanţa corporativă, pregătirea de bugete realiste şi crearea unor departamente financiare solide, scrie Bogdan Vasile.
„În acelaşi timp, observ necesitatea unei selecţii riguroase şi o diligenţă aprofundată din partea brokerilor în alegerea viitorilor emitenţi, întocmirea documentelor de ofertă şi stabilirea preţurilor. încrederea acţionarilor în partenerii cu care colaborează este un element esenţial pentru succesul companiei care urmează a fi listată, al societăţii de brokeraj şi pentru dezvoltarea pieţei de capital, în ansamblul ei. După cum ştim cu toţii, încrederea se câştigă greu şi se poate pierde foarte uşor.”
Analistul concluzionează argumentând că piaţa românească de capital continuă să se dezvolte, iar antreprenorii care decid să îşi aducă businessul la bursă trebuie ghidaţi în asimilarea rigorilor pieţei de capital, care implică parteneriatul cu acţionarii, strategii clare, previziuni realiste şi guvernanţă corporativă.