În primele zece luni ale anului la Bursa de Valori au fost listate 25 de emisiuni de obligaţiuni, 9 noi emisiuni de titluri de stat şi 19 emisiuni de acţiuni, rundele de finanţare derulate însumând peste 1,5 miliarde euro, anunţă BVB.

Piaţă de capital din România a înregistrat creşteri de 35,1% pentru companiile din componentă indicelui BET-TR, care include şi dividendele, şi de 28,5% pentru cele mai lichide 19 companii incluse în indicele BET. Valoarea totală a tranzacţiilor realizate pe Piaţă Reglementată cu toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 15,5 miliarde lei, echivalentul a 3,16 miliarde euro, în creştere cu 17,3% faţă de primele zece luni ale anului anterior. Creşteri semnificative au avut loc şi în ceea ce priveşte lichiditatea: pe Piaţă Reglementată, valoarea medie zilnică de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente a ajuns la 73,7 milioane lei, în urcare cu 16,8% faţă de perioada ianuarie-octombrie a anului trecut.

Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) a înregistrat o evoluţie pozitivă accelerată în primele zece luni ale anului când tranzacţiile cu toate tipurile de instrumente financiare s-au cifrat la 1,27 miliarde lei (+269%). În ceea ce priveşte luna octombrie, lichiditatea medie zilnică a fost de 7,2 milioane lei, în creştere cu 324% faţă de nivelul de 1,7 milioane lei în octombrie 2020. Pentru a putea oferi investitorilor un reper privind evoluţia acestui segment, Bursă de Valori Bucureşti a lansat, pe 11 octombrie, primul indice dedicat segmentului AeRO. BET AeRO include 20 de companii care la momentul lansării reprezentau 40% din capitalizarea companiilor româneşti de pe AeRO.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Per ansamblu, companiile româneşti listate la BVB au devenit din ce în ce mai valoroase: capitalizarea totală a societăţilor de pe piaţă reglementată şi AeRO a ajuns la 232 miliarde lei (echivalentul a 47 miliarde euro) la final de octombrie, o creştere de peste 40% obţinută doar în acest an.

„Bursa românească a dovedit că poate susţine finanţarea unor proiecte semnificative că număr şi volum: pentru acest an, vorbim de un număr record de runde de finanţare prin emisiuni de obligaţiuni şi de acţiuni, a căror valoare cumulată a depăşit 1,5 miliarde euro. În ultimii trei ani, la BVB s-au derulat runde de finanţare de circa 3,5 miliarde euro. Avem semnale că trendul listarilor va continuă şi că tot mai multe companii au înţeles care sunt avantajele listarii pe bursă. La rândul nostru, pentru a pune în valoare companiile româneşti de pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, am creat primul indice, BET AeRO, care să reflecte dinamică acestui segment.,” a declarat Radu Hanga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

„Succesul rundelor de finanţare derulate până acum demonstrează pe deplin rolul fundamental pe care îl are bursă în susţinerea economiei româneşti, rol care a devenit cu atât mai valoros într-un context intern şi internaţional dominat de pandemia de coronavirus şi într-un moment în care atragerea de resurse financiare este mai importantă decât oricând. Pentru a stimula şi mai mult dezvoltarea companiilor care nu sunt prezente pe piaţă reglementată, ne-am propus să redefinim actualul Sistem Multilateral de Tranzacţionare, care include piaţă AeRO, şi ne dorim să obţinem autorizarea AeRO că piaţă de creştere: AeRO Growth Market,” a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

Începând cu 20 septembrie 2021, companiile româneşti au devenit mai vizibile pe radarul investitorilor internaţionali după ce România şi-a majorat prezenţa în indicii furnizorului global FTSE Russell la cinci companii: Banca Transilvania (TLV), Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP), TeraPlast (TRP) în indicii FTSE Global All-Cap şi Bittnet (BNET) în indicele FTSE Global Micro-Cap.

Bursa de Valori Bucureşti continuă demersurile de dezvoltare a pieţei interne şi, concomitent cu lansarea BET AeRO pe 11 octombrie, a lansat alţi doi indici pentru Piaţă Reglementată. BET-TRN şi BET-XT-TRN reprezintă variantele de randament total net ale indicilor BET-TR şi BET-XT-TR. Pentru a impulsiona trendul actual caracterizat de listari accelerate, BVB a aprobat simplificarea procedurii de listare pe Segmentul Multilateral de Tranzacţionare, procedura care va intră în vigoare la începutul anului viitor.