• Stere Farmache, fostul şef al Bursei de la Bucureşti: Chiar dacă există această tentaţie normală a intermediarilor şi a acţionarului vânzător de a obţine un preţ cât mai mare, cred că preţul la Hidroelectrica trebuie să asigure două coordonate importante, anume o listare de succes şi o evoluţie ulterioară bună a preţului.
  • Încheierea cu succes a ofertei de până la 2 mld. euro şi ulterior listarea acţiunilor pot reprezenta un pas important pentru ca Bursa de Valori Bucureşti să fie calificată ca piaţă emergentă şi de alţi provideri de indici, precum MSCI.
  • „Sunt aşteptări mari din cel puţin trei motive. Hidroelectrica este în planurile de afaceri ale bursei încă din 2003-2004. De atunci există promisiuni de listare.

Stere Farmache, fost CEO al Bursei de Valori Bucureşti şi unul dintre cei mai longevivi, actualmente Preşedinte al Directoratului Fondului Român de Contragarantare (FRC), spune că intermediarii care se ocupă de listarea Hidroelectrica vor stabili un preţ de ofertă pentru cel mai mare producător român de energie care pe de o parte să asigure succesul IPO-ului, iar pe de altă parte să reprezinte o bază bună pentru evoluţia viitoare a cotaţiei, astfel încât cei care investesc să nu fie dezamăgiţi.

„Cred că vor ţine cont într-o mare măsură de aceste aspecte pentru că de succesul acestei tranzacţii va depinde şi consolidarea pieţei de capital româneşti. Chiar dacă există această tentaţie normală a intermediarilor şi a acţionarului de a obţine un preţ cât mai mare, cred că preţul trebuie să asigure aceste coordonate importante, anume o listare de succes şi o evoluţie bună a preţului pe bursă”, spune Stere Farmache pentru Ziarul Financiar.

Pas important pentru BVB

Încheierea cu succes a ofertei de până la 2 mld. euro şi ulterior listarea acţiunilor pot reprezenta un pas important pentru ca Bursa de Valori Bucureşti să fie calificată ca piaţă emergentă şi de alţi provideri de indici, precum MSCI. Farmache consideră că bursa capătă cu adevărat greutate şi masă critică prin listarea companiilor de dimensiuni mari, precum cele de stat, care adaugă o valoare suplimentară importantă la capitalizarea deja existentă.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

„Cred că există o deosebire esenţială între eşecul listării Agricover şi Hidroelectrica, atât din punct de vedere al domeniului de activitate, dar şi din punct de vedere al guvernanţei şi al determinării stakeholderilor şi al managementului pentru listare. Să nu uităm că în sindicatul de intermediere al Hidroelectrica sunt investment bankers importanţi la nivel internaţional, dar şi intermediari locali cu experienţă în listări. Cred că listarea va fi una de succes”, afirmă Preşedintele Fondului Român de Contragarantare.

Oferta evaluată la circa 2 mld. de euro va avea loc în luna iulie, iar în perioada următoare se aşteaptă ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să aprobe prospectul la care au lucrat nume importante din industria financiară globală, precum Citigroup, Erste, Jefferies, Morgan Stanley (coordonatorii globali comuni ai ofertei), BCR, Barclays, BofA Securities, UBS, Uni Credit, Wood & Company (deţinătorii comuni ai registrului de subscrieri), Auerbach Grayson, BRD, BT CP, Swiss Capital (managerii comuni principali), Rothschild & Co (consultantul financiar al Fondului) şi STJ Advisors (consultantul financiar al companiei).

Ce spune Stere Farmache

„Sunt aşteptări mari din cel puţin trei motive. Hidroelectrica este în planurile de afaceri ale bursei încă din 2003-2004. De atunci există promisiuni de listare şi au fost mai multe încercări eşuate, dar de data aceasta Hidroelectrica se va lista. Acesta este un motiv. Al doilea motiv este că Hidroelectrica este de departe cea mai importantă companie după capitalizare. Acţiunea Hidroelectrica este o acţiune defensivă care chiar în condiţii de criză are o plasă de siguranţă. Al treilea motiv este că de mult nu au mai fost listări pe bursă şi o listare importantă este aşteptată, iar Hidroelectrica cred că va fi o tranzacţie de referinţă în piaţa românească şi nu numai”, apreciază Stere Farmache.