Energia, prin preţurile ridicate la petrol şi gaze, dar şi transporturile, prin criza exporturilor de cereale generată de războiul din Ucraina, sunt două dintre sectoarele care se află în atenţia investitorilor la bursă, scrie ZF.

La Bursa de Valori Bucureşti, sectorul energetic este foarte bine reprezentat. Producători precum Romgaz, OMV Petrom şi Nuclearelectrica ar putea beneficia în continuare de actualul context. De la începutul anului, Romgaz are o creştere a acţiunilor de 32%. Nuclearelectrica şi Petrom înregistrează scăderi de circa 2% în aceeaşi perioadă.

Pentru sectorul transporturilor, investitorii se pot uita, la bursa românească, la emitenţi precum Transport Trade Services, Comvex Constanţa, Socep Constanţa şi Oil Terminal. Grupul TTS are cea mai mare flotă fluvială din bazinul dunărean, formată din unităţi fluviale cu o capacitate de peste 800.000 de tone, macarale plutitoare, precum şi terminale portuare proprii în Constanţa şi în şapte porturi fluviale dunărene.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Am discutat subiectul cu Petru Maior, președinte InvestClub.

“Din punctul meu de vedere, performerii vor fi cei din energie clar, transporturi și chiar și agricultură. Aici aș menționa companii de genul Transport Trade Services pentru partea de transport fluvial și transport în general, mai ales datorită Ucrainei. Am citit recent că au transportat recent peste 200.000 de mărfuri minerale și agricole și încă 100.000 de mărfuri au transportat pe cale ferată.”, a povestit Petru Maior, președinte InvestClub.